Alti Sfinti Capadocieni

Sfanta Cuvioasa Irina, Cea mult Nevoitoare (28 iulie)
Sfanta Macrina cea Batrana, Bunica Sfantului Vasile cel Mare (30 mai)
Sfantul Cuvios Meletie Cel Nou (1 septembrie)
Sfantul Mucenic Sava de la Buzau, secolul al IV-lea, Traitor pe Pamant Romanesc (12 aprilie)

 

 

Sfanta Cuvioasa Irina, Cea Mult Nevoitoare (28 Iulie)

 

Sfânta Cuvioasa Irina a trait în perioada imediat urmatoare domniei împaratului Teofil (842), în momentul în care tronul Bizantului era ocupat de sotia lui, Teodora, recunoscuta ca o mare cinstitoare de sfinte icoane. Teodora domnea în locul fiului ei, Mihail, care era minor. Când fiul acesteia a ajuns la o vârsta potrivita pentru ocuparea scaunului împaratesc, Teodora a trimis slujitori în toate partile imperiului pentru a-i gasi sotie, o fecioara frumoasa, dintr-o familie nobila, care sa si pazeasca poruncile Domnului. Astfel, a fost aleasa tânara Irina care traia în Capadocia, un tinut ce a odraslit Bisericii mari sfinti, cum ar fi : Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul si Sfântul Grigorie de Nyssa. Facea parte dintr-o familie înstarita, de neam bun si era cunoscuta pentru purtarea ei buna.

 

„Bine ai venit Irina, roaba lui Dumnezeu!"

 

În drumul ei spre Constantinopol, spre demnitatea împarateasca, Irina s-a întâlnit, la muntele Olimpului din Bitinia, cu Sfântul Ioanichie (praznuit pe data de 4 noiembrie). Acesta i-a zis Irinei: „Bine ai venit Irina, roaba lui Dumnezeu! Du-te în cetatea împarateasca, bucura-te ca locasul Hrisovalantului are nevoie de tine sa pastoresti fecioarele ce se afla într-însul". Nedumerita de cuvintele batrânului si tematoare la auzul celor vestite, Irina a primit binecuvântarea Sfântului Ioanichie, care, prin cuvinte duhovnicesti, a întarit-o sa urmeze calea catre Împaratul cel vesnic. La scurt timp dupa sosirea Irinei la Constantinopol, Mihail s-a casatorit cu o alta fecioara, chiar daca Irina a fost dorita de împarateasa.

 

Drumul spre vietuirea îngereasca

 

În aceasta situatie, Irina s-a retras la mânastirea Hrisovalantului, nu departe de cetatea Constantinopolului. A renuntat la toate averile si onorurile ei nobiliare, si-a taiat parul si a îmbracat chip de vietuire îngeresc asemenea monahilor. În manastire a dus o viata ascetica, constienta de faptul ca odata cu slabirea omului exterior se întareste omul launtric, se subtiaza astfel si patimile, iar Dumnezeu este mai aproape de ea. Irina era de o smerenie desavârsita, considerându-le pe surorile ei, regine, iar ea, slujitoarea lor. Sfânta Irina ajunsese sa se roage toata noaptea cu mâinile ridicate spre cer, încât, de multe ori monahiile cu care se nevoia îi coborau bratele dupa rugaciuni fierbinti. Nevoindu-se astfel pentru dragostea lui Dumnezeu, Sfânta Cuvioasa Irina a fost ispitita din ce în ce mai puternic de diavol, dusmanul tuturor celor care savârsesc binele. Înarmata cu virtutea rabdarii si cu multa rugaciune catre Hristos Domnul si catre Pururea Fecioara Maria, Sfânta Irina a biruit puterea celui rau.

 

Profet al lui Dumnezeu în mânastirea sa

 

La trecerea la cele vesnice a maicii starete, ea a fost desemnata, împotriva vointei ei, sa-i urmeze în fruntea obstii, prilej cu care a primit binecuvântarea de la patriarhul Metodie al Constantinopolului.

 

În aceasta ascultare, Sfânta Cuvioasa Irina îsi aducea tot timpul aminte de profetia Sfântului Ioanichie, drept pentru care considera de datoria ei sa nu caute placerea si cele usoare ale vietii, ci sa duca slabiciunile celor care nu aveau puterea ei. Asa ca traia ca un înger în trup, practicând postul si rugaciunea neîntrerupta. Astfel, îngerul de la mânastirea Hrisovalantului a primit atâta întelepciune si bunavointa de la Dumnezeu, încât a avut darul si puterea sa îndrume nenumarate suflete pe calea mântuirii. Cu blândete si rabdare le încuraja pe monahii sa-si duca viata, în tot ceea ce înfaptuiau, potrivit mesajului Evangheliei, si le îndemna sa refuze desertaciunea laudei si a cinstei din partea oamenilor. Pentru a nu renunta la lume, decât în aparenta, ele trebuiau sa se îngrijeasca sa-si pastreze nu doar curatia, ci si blândetea si bunatatea, virtuti superioare, pe care Hristos le da în dar celor care se roaga Lui cu credinta. Erau sfatuite ca pentru orice reusita sa ramâna în cainta si rugaciune de multumire, considerându-le ca pe un dar al lui Dumnezeu.

 

Primind de la un înger darul de a fi vazatoare cu duhul, Sfânta era ca un profet al lui Dumnezeu în mânastirea sa. Dupa ce se odihnea putin dupa slujba de dimineata, ea le chema pe maicute una câte una si, cu mult tact si întelepciune, le ajuta sa se roage lui Dumnezeu curat si fara prefacatorie, scotându-le la iveala gândurile lor cele mai tainice.

 

Minunile

 

Sfânta Cuvioasa Irina deveni la scurt timp cunoscuta în toata capitala pentru virtutile sale si pentru întelepciunea cu care îsi conducea obstea, astfel încât multi oameni, bogati si saraci, simpli si nobili, veneau catre ea pentru a primi sfaturile alese.

 

Într-o noapte o monahie a vazut-o, în curte, pe Sfânta Irina în rugaciune, ridicându-se de la pamânt în chip minunat, iar doi falnici chiparosi, care se înaltau în curtea mânastirii, si-au aplecat vârfurile lor pâna la pamânt si nu le-au ridicat decât dupa ce Sfânta i-a însemnat cu semnul Crucii. Alta data, un calator pe mare, venit din Insula Patmos, a ajuns la manastire si i-a dat Sfintei trei mere, pe care Sfântul Apostol Ioan îl însarcinase sa i le înmâneze. Primul mar i-a ajuns sa se hraneasca 40 de zile, timp în care gura ei raspândea o mireasma nemaiîntâlnita, pe cel de-al doilea l-a împartit comunitatii în Joia Mare, iar pe cel din urma l-a pastrat ca pe un talisman de mare pret, zalog al bunurilor nepieritoare ale Raiului.

 

O viata dedicata celorlalti în numele credintei

 

Ajutata de Sfântul Vasile cel Mare si de Sfânta Anastasia Farmacolitria, ea a vindecat pe posedati si chiar a salvat pe una din rudele sale - pe care împaratul planuia sa o omoare, acuzând-o de tradare - si a aparat-o în fata suveranului, stralucitoare si plina de putere.

 

Sfânta Cuvioasa Irina a trait 103 ani si, în ciuda vârstei înaintate, si-a pastrat toata prospetimea si frumusetea trupeasca, însemne ale sufletului sau deosebit. Îngerul sau pazitor a prevenit-o asupra mortii sale cu un an înainte de ziua exacta a trecerii în Împaratia cerurilor. Când a venit vremea, ea si-a adunat maicutele, a ales stareta pe aceea dintre ele pe care o alesese Dumnezeu si dupa ce le-a încurajat sa dispretuiasca tot ce este trecator, pentru a nu trai decât pentru Mirele lor prea iubit, ea a închis linistit ochii si si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

 

A fost înmormântata în biserica Sfântului Mucenic Teodor. Mormântul sau raspândea în permanenta o aroma suava. Pâna în zilele noastre, Sfânta Cuvioasa Irina nu a încetat sa vina în ajutorul celor care o cheama cu încredere în rugaciuni sincere.

 

 

Sfanta Macrina cea Batrana, Bunica Sfantului Vasile cel Mare

 

 

Putine lucruri se cunosc despre Sfânta Macrina, exceptând cele scrise despre ea de catre fiii sai cei mari, Sfântul Vasile cel Mare si Sfântul Grigore de Nyssa si de panegiricul prietenului lor, Sfântul Grigore de Nazianz, pentru Sfântul Vasile cel Mare (Grigore de Nazianz, Oratio 43). Sfânta Macrina cea Batrâna este un exemplu de femeie care a trait „în lume” dar nu era „din lume”. A fost o sotie iubitoare, o mama si o bunica buna. Este mai degraba greu de contemplat viata unei femei care a fost sotie de sfânt (Sfântul Vasile), mama de sfânt (Sfântul Vasile cel Batrân), soacra de sfânt (Sfânta Emilia, sotia Sfântului Vasile cel Batrân) si bunica a patru sfinti (Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore de Nyssa, Sfânta Macrina cea tânara si Sfântul Petru al Sevastei).

 

Aceasta familie a dat multi sfinti, datorita mai ales influentei puternice a femeilor, în special celei ale Sfintei Macrina cea Mare.

 

Sfânta Macrina a fost fiica unor parinti bogati si a trait în secolul al III-lea la Neocezareea Pontului, Asia Mica. În copilarie l-a cunoscut pe Sfântul Grigorie Taumaturgul (Sfântul Grigorie facatorul de minuni), primul episcop al orasului sau natal. Când acest venerabil doctor a sosit în zona, este mentionat ca existau doar 17 crestini în orasul Neocezareei. Când acesta a murit, mai erau doar 17 pagâni. Cum el a murit între 270 - 275, Sfânta Macrina trebuie sa se fi nascut înainte de 270. A fost dorinta acestui fervent apostol sa devina exemplu în viata pentru familia ei.

 

 

Credinta nascuta din suferinta si persecutie

 

Ea si sotul ei au fost fideli crestinismului si au îndurat multe persecutii pentru credinta lor în Iisus Hristos. Macrina si sotul ei au învatat marele pret de a fi fideli adevarului credintelor lor crestine. Într-o perioada, în timpul persecutiilor lui Diocletian, probabil în prima parte a secolului al IV-lea, Macrina a fugit în orasul natal cu sotul sau, Vasile. Au suferit exilul pe dealurile împadurite ale Pontului, în apropiere de Marea Neagra, timp de sapte ani. Într-un fel sau altul au reusit sa scape de persecutii.

 

Erau adesea lipsiti de hrana si se temeau sa nu fi e prinsi, dar nu si-au parasit credinta. În schimb, au asteptat cu rabdare si rugaciune sfârsitul persecutiilor. Au vânat pentru a-si asigura mâncarea si au mâncat plante salbatice sau altceva se gasea. Din Pronia lui Dumnezeu, caprele coborau din munti si se ofereau acestora spre hrana. Au avut de îndurat multe neajunsuri. Mai târziu, în timpul altor persecutii, proprietatile le-au fost confiscate de trimisii împaratului si ei au trait în saracie. N-au ramas cu avere, doar cu credinta lor si cu încrederea în Dumnezeu care le-a purtat de grija. Când persecutiile au luat sfârsit, au fost cinstiti ca marturisitori ai credintei, un titlu foarte respectat în perioada crestinismului de atunci. Au fost astfel marturisitori ai credintei în timpul ultimelor furtuni violente care s-au abatut asupra Bisericii primare. Sfânta Macrina si sotul ei au fost cei care au descoperit credinta în familie si au dat-o mai departe ca pe o minunata comoara copiilor si nepotilor. Acea credinta s-a nascut din suferinta si persecutii. Tot timpul au continuat sa fi e una dintre cele mai sfinte familii din Capadocia si, probabil, din Cristendom.

 

Ea a trebuit sa lase mostenire credinta fiului sau, Vasile, într-un mod foarte deosebit, pentru ca, dupa cum ne arata istoria, Vasile si sotia sa au dus o viata plina de sfintenie si au dat nastere la zece copii, dintre care patru vor deveni mai târziu sfinti ai Bisericii. În ceea ce priveste educatia intelectuala si religioasa a Sfântului Vasile si a fratilor si surorilor sale mai mari, Sfânta Macrina a avut o mare influenta, sadind în inimile lor semintele pietatii si acea dorinta arzatoare pentru desavârsirea crestina la care mai târziu au ajuns într-un mod atât de minunat. S-a datorat rugaciunilor bunicii sale faptul ca Sfântul Vasile a primit întâia educatie în credinta crestina si aceasta a însemnat pentru ea tot ceea ce si-a dorit pentru el si familia lui punându-si nadejdea ca aceasta educatie îi va face sfinti. Sfântul Vasile cel Mare si-a elogiat bunica pentru tot binele pe care l-a facut pentru el.

 

 

Elogiul adus de Sfântul Vasile cel Mare, bunicii sale

 

I-a multumit în special pentru sinceritatea cu care l-a învatat sa iubeasca credinta crestina înca din pruncie. Macrina a stiut cum sa pastreze cu sfintenie cele citite din scrierile lui Grigorie, Facatorul de minuni, si flacara si entuziasmul acestor opere i le-a transmis Sfântului Vasile, precum si fratilor si surorilor lui. Sfânta Macrina a mai trait dupa moartea sotului ei, dar data si locul mortii sale nu sunt cunoscute cu exactitate. Amândoi au adormit în pace în secolul al IV-lea. Se crede ca Sfânta Macrina a murit în jurul anului 340. Macrina a fost cunoscuta pentru marele ei spirit justitiar si pentru credinta cu care ea si sotul ei au îndurat suferintele în timpul persecutiilor lui Galeriu si Diocletian. Taria de caracter a Macrinei si fidelitatea fata de crestinism pe care a avut-o în viata ni se fac cunoscute nu numai din biografi e, ci si din exemplul copiilor si nepotilor ei. Sfânta Macrina a fost o bunica iubitoare. A prezentat crestinatatea într-un mod placut pentru Vasile si restul familiei sale, deoarece ea traia cu adevarat cele despre care vorbea. Astazi cinstim aceasta smerita femeie datorita evlaviei si sfinteniei vietii sale care au nascut aceeasi evlavie si sfintenie si în inimile copiilor si nepotilor ei. Sfânta Macrina este deseori zugravita ca o pustnica având doi cerbi sau doua caprioare lânga ea.

 

Multi sfinti au ajuns sfinti datorita învataturilor si exemplelor parintilor sau bunicilor. Astfel este puterea exemplului în viata.

 

 

Sfantul Cuvios Meletie Cel Nou (1 septembrie)

 

Sfantule Meletie Cel Nou

Sfântul Meletie cel Nou s-a nascut în Capadocia (Asia Mica), catre anul 1035. El a cerut si a primit de la Dumnezeu, dupa rugaciuni neîncetate, darul cunoasterii Sfintelor Scripturi, pe care le-a citit si meditat fara încetare tot restul vietii sale.

Devenit monah la Constantinopol, el a plecat dupa câtiva ani în pelerinaj la Ierusalim, pe atunci ocupat de turci. De acolo a vizitat Roma, unde s-a închinat la mormântul Sfintilor Apostoli, iar apoi s-a instalat în Grecia, la mânastirea de pe muntele Miopolis, în vremea domniei împaratului bizantin Alexis Comnenul (1081-1118). Aici a facut dovada de o ascultare si de o smerenie exemplare în viata comunitara, si de un zel arzator în lungile privegheri pe care le facea în fiecare noapte în chilia sa, nedând nicidecum odihna pleoapelor sale pâna ce nu uda patul sau cu lacrimi (cf. Ps. 131). Dupa douazeci si opt de ani de nevointe ascetice, Meletie, cautând sa scape de faima, s-a îndepartat de manastire, în cele din urma stabilindu-se în apropierea Manastirii Puterilor celor Netrupesti, lânga Myoupolis, în Grecia.

 

Aici a crezut ca se poate ruga fara sa fi e cunoscut, dar înca o data faima virtutilor sale a atras o întreaga comunitate monastica în jurul sau. Din porunca patriarhului Constantinopolului a fost hirotonit preot si, împotriva dorintei sale, a fost numit staret al manastirii. Împaratul Alexios Comnenul a vrut sa daruiasca o importanta suma de bani manastirii, dar Sfântul, silit sa adune bogatie pe pamânt, a acceptat suficient cât pentru nevoile esentiale ale calugarilor sai. Dar ca semn de multumire l-a sprijinit de atunci înainte pe piosul împarat în toate campaniile sale, cu rugaciunile lui.

 

Pentru bunatatea cea desavârsita si dragostea curata ce avea catre Hristos, Sfântul Meletie, era foarte iubit de multi. Astfel chiar de la începutul activitatii sale, când intra în cetate, în ziua hirotoniei sale, mânati fiind oamenii de dragostea ce aveau catre dânsul, îl chemau pe la casele lor, socotind ca acestea se vor sfinti chiar si numai prin intrarea lui.

 

Dupa multi ani în care a purtat de grija manastirii, având darul vindecarii, al discernamântului si al profetiei, Sfântul Meletie a adormit în pace, în vârsta de aproximativ 70 de ani, la 1 septembrie 1105.

 

 

 

 

Sfantul Mucenic Sava de la Buzau, Secolul al IV-lea, Traitor pe Pamant Romanesc (12 aprilie)

 

 

Unul din marile daruri cu care Dumnezeu a binecuvântat poporul nostru român este numarul mare de sfinti români, stiuti si nestiuti de noi, care stralucesc precum stelele pe bolta cereasca a Bisericii. Printre acestia, la loc de mare cinste se afla Sfântul Mucenic Sava, unul din primii martiri crestini care a trait si a patimit pe meleagurile Buzaului.

 

În vechile calendare bisericesti i se spune „Gotul", nu pentru ca era got de neam, ci pentru ca el a trait în tinuturile din sud-estul tarii noastre unde în veacul al IV-lea se aflau gotii - popor migrator care pusese stapânire pentru o vreme pe aceste meleaguri, unde a vietuit si Sfântul Mucenic Sava.

 

Vietuitor în tinutul Buzaului

 

Faptul ca Sfântul Sava era stra-român, se vede clar atât din Actul martiric, cât si din corespondenta purtata între Sfântul Vasile cel Mare cu Betranion, episcop de Tomis si cu guvernatorul Scitiei Minor Junius Soranus, unde se fac multe referi la credinta crestina a stramosilor nostri.

 

Sfântul Sava s-a nascut în jurul anului 334, într-un sat din tinuturile buzoiene, nu departe de râul Museos, numit astazi Buzau. El a avut marea fericire sa se nasca dintr-o familie de parinti crestini care, deodata cu hrana trupeasca, i-au dat-o si pe cea sufleteasca, îndestulându-l cu cuvântul lui Dumnezeu, care a rodit însutit în inima lui, aprinsa din copilarie de dorul lui Hristos. Precum doreste cerbul apa izvoarelor, asa dorea de mult Sava sa se împartaseasca cu cele sfinte în Biserica. De mic copil a avut aceasta înclinatie spre viata religioasa, traind asemenea unui monah în sfintenie si ascultare de Biserica.

 

Duhovnicul lui era preotul Sansala - parintele satului, al carui nume era foarte cunoscut pâna în Dobrogea, unde avea multe rude, la care gasea ocrotire si sprijin sufletesc, când se porneau persecutiile împotriva crestinilor. Dumnezeu l-a înzestrat pe Sava din pruncie cu darul cântarilor religioase, fapt pentru care preotul Sansala l-a apropiat foarte mult de biserica, folosindu-l ca dascal, desfatând auzul crestinilor ce luau parte la oficierea slujbelor religioase. Orice dar trebuie folosit spre slava lui Dumnezeu si spre mângâierea celor din jur. Atunci când, din diferite motive, nu se savârsea Sfânta Liturghie în satul sau, Sava pleca într-o cetate din apropiere - probabil orasul Buzau de astazi, unde slujea preotul Gutticas. Cu trecerea timpului, Sava sporea tot mai mult în cele duhovnicesti.

 

În Actul martiric alcatuit de un reprezentant al Bisericii din Gotia, din care facea parte, se arata ca era "drept în credinta; cucernic, gata spre toata ascultarea cea în dreptate, blând, simplu la cuvânt, dar nu în cunostinta, vorbind tuturor pasnic despre adevar, facând sa taca pe pagâni, nesemetindu-se, ci purtându-se cum li se cuvine lor smeriti, linistit si negrabit la cuvânt si foarte râvnitor la tot lucrul bun". Hrana lui era postul si rugaciunea la care adauga cuvântul Evangheliei lui Hristos. Era bun cu toata lumea, încât toti cei din sat îl iubeau, ba chiar si gotii care stapâneau aceste tinuturi si înca nu erau crestini. Imediat dupa edictul de la Milan, dat în anul 3l3 de împaratul Constantin cel Mare, a urmat o perioada de liniste religioasa si de refacere a vietii bisericesti. Crestinii ieseau din catacombe la lumina, slujind lui Hristos.

 

Luptator împotriva idolatriei si eresurilor

 

Însa, dupa moartea împaratului Constantin cel Mare, a urmat din nou un puternic val de persecutii împotriva crestinilor. Gotii pagâni condusi de Atanaric au declansat represalii puternice si împotriva crestinilor din tinuturile stapânite de ei.

 

Pagânii le impuneau crestinilor sa manânce din carnurile jertfite idolilor. Acei crestini care refuzau acest lucru erau foarte crunt persecutati si chiar omorâti. În asemenea încercare mare, unii pagâni, binevoitori, sfatuindu-se între ei, ofereau unor crestini, rude cu ei, în fata persecutorilor si în public, carne nejertfita în loc de carne jertfita idolilor, spre a-i pazi pe ai lor neîntinati si a însela pe prigonitori. Sfântul Sava a refuzat categoric acest compromis plin de viclesug, spunând tuturor în public ca: "daca cineva va mânca din carnurile acelea, fi e si nejertfite, acesta nu poate sa mai fi e crestin". Prin aceasta, Sfântul Sava cauta sa-i fereasca pe crestini de a cadea în cursa diavolului "care urla ca un leu, gata sa înghita chiar si pe cei alesi" (I Petru 5, 8). Într-o alta împrejurare, pagânii, dorind sa salveze pe prietenii lor crestini, erau gata sa jure în fata prigonitorilor ca în satul lor nu este nici un crestin.

 

Dar Sava le-a spus: "Pentru mine nimeni sa nu jure, caci eu sunt crestin". Credinta lui era puternica si înflacarata. În anul 372, nefiind slujba religioasa de Sfintele Pasti în aceasta zi, deoarece preotul Sansala si multi crestini se refugiasera din pricina persecutiilor în sudul Dobrogei, Sava a plecat într-un oras din apropiere sa praznuiasca Învierea lui Hristos, împreuna cu preotul Guttica. Pe când mergea pe drum, i s-a aratat un barbat foarte înalt si stralucitor la fata care i-a zis sa se întoarca în satul lui, la preotul Sansala. Dar Sava i-a raspuns ca preotul Sansala nu este în sat, fiind plecat în Scitia Minor si a mers mai departe spre preotul Guttica. Desi afara era foarte frumos, dintr-o data se porni o zapada mare, care-i astupa drumul sa nu mai poata merge mai departe. Atunci Sava a înteles ca voia lui Dumnezeu este de a se întoarce cât mai degraba în satul lui, unde sosise între timp preotul Sansala pentru a savârsi slujba Sfintelor Pasti crestinilor care mai ramasesera. Când s-au revazut Sava cu duhovnicul Sansala s-au bucurat foarte mult, ca i-a ajutat Bunul Dumnezeu ca sa mai slujeasca înca o data împreuna de Sfintele Pasti.

 

În preajma sfintelor sarbatori s-a pornit un nou val de persecutii împotriva crestinilor. Pagânii umblau din sat în sat, cautând pe cei care marturiseau credinta în Hristos, pentru a-i face sa se lepede de Taina Botezului. În noaptea a III-a dupa Pasti, Atharid prigonitorul a navalit în sat cu o ceata de tâlhari si l-au aflat pe preotul Sansala acasa cu dascalul Sava, ce se odihneau dupa o noapte de priveghere si de cântare lui Dumnezeu. În semn de dispret, acei pagâni i-au dezbracat si lovit cu nuiele si bice, aratând multa cruzime, lasându-i aproape fara rasuflare. Dumnezeu le-a dat tarie si rabdare în aceste încercari, încât, facându-se ziua, Sfântul Sava zicea celor care-l prigonisera amarnic:"Oare nu m-ati purtat voi prin locuri arse, prin ascutisurile cioturilor batându-ma? Vedeti, însa, daca pe trupul meu am vânatai de pe ranile pe care mi le-ati facut"? Dumnezeu Care face minuni si care are grija de alesii Lui, l-a tamaduit îndata pe Sfântul mucenic Sava de toate ranile pricinuite. Prigonitorii l-au legat dupa aceea pe Sava între doua osii metalice foarte grele, unde l-au lasat sa se chinuiasca o noapte întreaga. Între timp, prigonitorii adormind, o femeie, care s-a sculat dis-de-dimineata pentru a gati bucatele celor din casa sa, s-a dus si l-a dezlegat. Desi era liber, el nu a fugit ci, dimpotriva, a ramas în apropiere ajutând acea femeie la munca ei. Dimineata, când a aflat Atharid despre acest fapt a dat porunca sa i se lege mâinile si sa fi e atârnat de o grinda a casei. Nici aceste chinuri nu l-au facut pe Sava sa se lepede de Hristos, ci, dimpotriva, si mai mult se întarea. Atunci când un prigonitor a aruncat în el cu un drug de fier, toti credeau ca a murit, dar el, sculându-se, slavea si se închina lui Dumnezeu, spunând: "aceasta m-a durut atât de mult de parca m-ati fi lovit cu un fir de lâna". Atharid, vazând ca nu poate sa-l faca pe Sava în nici un fel sa renunte la credinta lui în Hristos, a dat porunca sa-l înece în apa Buzaului. Auzind aceasta, Sfântul Sava a strigat de bucurie: "Binecuvântat esti Doamne si preamarit este numele Tau, Iisuse, în veci. Amin. Caci Atharid se osândeste cu moarte vesnica si cu pierzare, iar pe mine ma trimite la Viata cea pururea viitoare, caci astfel a binevoit Dumnezeul nostru".

 

Soldatii lui Atharid, vazând frumusetea si nevinovatia acestui tânar crestin Sava, au încercat sa-l salveze de la înecare, motivând ca stapânul nu stie daca-l vom slobozi sa plece unde va vrea. Auzind Sava aceste cuvinte le-a zis: "La ce va folosesc aceste cuvinte? Faceti cum v-a spus stapânul vostru. Eu vad dincolo de râu, ceea ce voi nu puteti vedea. Îi vad pe cei ce trebuie sa primeasca sufletul meu si sa-l duca în locasul maririi; asteapta numai momentul când va fi despartit de trupul meu".

 

Primirea cununii muceniciei în apa Buzaului

 

Prigonitorii l-au luat si l-au afundat în apa Buzaului, caci avea legata de gât o greutate mare. Murind astfel, prin apa si prin lemnul ce-i era legat de gât, se exprima prin acest fel îndoit de munca cele doua simboluri ale mântuirii oamenilor: Botezul si Crucea.

 

Dupa ce Sava si-a dat duhul, ostenii l-au scos din apa si l-au lasat afara neîngropat. Venind crestinii din apropiere, i-au luat trupul sau sfânt si l-au îngropat cu multa evlavie.

 

Vestea despre sfintenia vietii si curajul credintei Sfântului Sava s-a raspândit foarte repede pâna în Asia Mica, în cetatea Capadociei unde slujea Sfântul Vasile cel Mare, care a facut îndata o scrisoare lui Iunius Soranus sa mijloceasca pe lânga episcopul Betranion pentru a primi moastele Sfântului si a le aseza în cetatea sa. Moastele Sfântului Sava au fost însotite de o scrisoare a Bisericii din Gotia catre Biserica din Capadocia, în care se spunea printre altele: "Aveti grija sa savârsiti Sfânta Liturghie în ziua când prea fericitul martir Sava a fost încoronat fara sa fi cunoscut ceilalti frati, pentru care toata Biserica ortodoxa si apostolica sa laude si sa binecuvinteze pe Domnul Care a binevoit sa preamareasca pe slujitorii Sai".

 

Sfântul Sava este un marturisitor al credintei poporului nostru si între alte neamuri. Ne bucuram ca din neamul nostru Dumnezeu a ales aceasta mladita altoita în Trupul lui Hristos, care este Biserica. El este un neîncetat rugator înaintea lui Dumnezeu pentru noi crestinii. Prin cinstirea Sfântului Mucenic Sava, noi de fapt îl cinstim pe Dumnezeu, care este minunat întru Sfintii Sai.

 

Site realizat cu sprijinul Protoieriei Ploiesti si Parohiei Zlatari - Bucuresti

Un proiect dezvoltat de Primespace