Stiri

Manifestări dedicate Sfinţilor Trei Ierarhi în Episcopia Tulcii


Astăzi, 29 ianuarie a.c., la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea are loc un simpozion aniversar închinat Sfinţilor Trei Ierarhi, ocrotitorii învăţământului teologic. Manifestarea se desfăşoară cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Visarion, Episcopul Tulcii, şi face parte din programul manifestărilor culturale dedicate anului 2009, an comemorativ - omagial închinat Sfântului Vasile cel Mare şi celorlalţi Sfinţi Capadocieni, ce se va derula în Episcopia Tulcii. În cadrul simpozionului, se vor susţine referate care prezintă atât contribuţia Sfinţilor Trei Ierarhi la definirea tezaurului liturgic şi dogmatic al Bisericii Universale dar şi vieţile lor ca modele de trăire spirituală. Elevii vor prezenta şi fragmente din operele Sf. Vasile cel Mare şi ale Sf. Grigorie de Nazianz. În încheiere, corul ,,Carpe in Deum” al Seminarului va susţine un concert dedicat acestui moment.
Vineri, 30 ianuarie a.c., Preasfinţitul Părinte Visarion va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească în biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Tulcea, cu prilejul zilei hramului acesteia. În seara aceleiaşi zile, Preasfinţia Sa va oficia Vecernia şi Acatistul Sfinţilor Trei Ierarhi în biserica „Sfânta Treime” din Tulcea şi va premia elevii participanţi la concursul de religie organizat de către parohia amintită, în cinstea Sfinţilor Trei Ierarhi. Totodată va fi lansată şi noua revistă parohială „Colindul Sfântului Andrei”.

Sursa: episcopiatulcii.ro
Site realizat cu sprijinul Protoieriei Ploiesti si Parohiei Zlatari - Bucuresti

Un proiect dezvoltat de Primespace