Publicatii 2009
Sinaxarul Sfintilor Capadocieni - Cuvant Inainte
Anul acesta 2009 se împlinesc 1630 de ani de la trecerea la cele vesnice a Sfântului Vasile cel Mare (379-2009), unul dintre cei mai cunoscuti Sfinti Parinti ai Bisericii Ortodoxe, mare teolog si întelept pastor de suflete.
Cu acest prilej, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2009: An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare si al tuturor Sfintilor Capadocieni. Volumul de fata, intitulat Sinaxarul Sfintilor Capadocieni, apare cu binecuvântarea noastra la editura Cuvântul Vietii a Mitropoliei Munteniei si Dobrogei, pentru a aduce prinos de cinstire tuturor acestor „prieteni si casnici ai lui Dumnezeu" din tinutul Capadociei.
Sfânta Scriptura ne spune ca „Minunat este Dumnezeu întru sfintii Lui" (Psalm 67, 36). Aceasta înseamna în primul rând ca Dumnezeu - Unicul izvor al sfinteniei - împartaseste sfintenia Sa oamenilor pe masura ce oamenii îl cauta pe Dumnezeu.
De aceea, Sfântul Apostol Pavel îndeamna zicând: „Cautati pacea cu toti si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul" (Evrei 12,14). Biserica lui Hristos Cel rastignit si înviat, întemeiata de El prin pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii, este deodata experienta cautarii sfinteniei si a primirii sfinteniei de catre oameni. Ca urmare, comuniunea sfintilor din toate veacurile si din toate locurile este în Împaratia cerurilor „dreptate si pace si bucurie în Duhul Sfânt" (Cf. Romani 14, 17). Sfintii sunt prietenii cei mai intimi ai lui Dumnezeu si cei mai buni dintre oameni. Sfântul este purtatorul dragostei lui Hristos pentru lume si salasul locuirii Sfântului Duh, Care cu suspine negraite doreste ca orice om sa creasca duhovniceste spre asemanarea cu Dumnezeu (Cf. Romani 8, 27-30).
Biserica cinsteste pe sfinti întrucât recunoaste în ei prezenta lui Hristos si lucrarea Sfântului Duh. Cinstirea sfintilor nu este, asadar, o stirbire a cinstirii lui Dumnezeu ci, dimpotriva, este o preamarire a iubirii Sale pentru oameni si a lucrarii Lui de înaltare a omului spre frumusetea si viata vesnica a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este minunat într-o singuratate si într-o izolare vesnica, ci este minunat întru sfintii care se împartasesc si se bucura de iubirea lui Dumnezeu si de slava Sa. De aceea, Biserica dreptmaritoare marturiseste si cinsteste credinta si vietuirea sfintilor. Întrucât omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel vesnic sfânt, sfintenia este viata adevarata a omului, sau împlinirea umanului. În acest înteles, Evanghelia ne îndeamna: „Fiti desavârsiti precum Tatal vostru Cel din ceruri desavârsit este" (Matei 5,48).
În ceata sfintilor capadocieni prezentati în acest volum stralucesc corifei ai Bisericii, sfinti parinti teologi, mari dascali ai lumii si ierarhi ca Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Grigorie de Nazianz, sfinti marturisitori si mucenici, precum Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de biruinta, Sfântul Mucenic Sava de la Buzau, Sfântul Mucenic Mercurie, sau sfinti cuviosi si rugatori fierbinti, ca Sfântul Teodosie cel Mare, începatorul vietii de obste, Sfântul Cuvios Sava cel Sfintit si altii. Atributele si epitetele laudative care au fost atasate individual numelor acestor sfinti sunt un indiciu semnificativ al virtutilor pe care le-au cultivat. De pilda, Sfântul Vasile cel Mare mai este numit „marele ochi al Bisericii", adica „lumina calauzitoare". Sfântul Grigorie de Nazianz este numit „tâlcuitor al tainelor dumnezeiesti". Priviti împreuna, acesti minunati sfinti ai pamântului Capadociei si ai Bisericii universale ne arata taina Evangheliei lui Hristos care a rodit într-un popor credincios aceste raze si chipuri de lumina, sfintind timpul si formând legaturi între generatii si între popoare, pentru ca în ei „Iisus Hristos, ieri si azi si în veci este Acelasi" (Evrei 13, 8).
Aducem lauda lui Hristos Cel ce pururea lucreaza prin sfintii Sai, atât în timpul vietii lor pe pamânt, cât si în viata lor din ceruri. De aceea, n-a gresit cel ce a spus: „Cu adevarat vii între oameni sunt numai sfintii!" În ei este, asadar, prezent si lucrator Duhul Sfânt, Domnul de-viata-facatorul, spre slava Preasfintei Treimi si mântuirea oamenilor!
† DANIEL
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
Alte publicatii












