Sf. Grigorie Teologul

Acatistul Sfantului Ierarh Grigorie Teologul

 

 

Sfântul Grigorie Teologul, Tâlcuitor al tainelor dumnezeiesti (19, 25 si 30 Ianuarie)

 

Sfântul Grigorie de Nazianz (329-389), unul dintre „parintii capadocieni", numit „Teologul", s-a nascut într-o familie aristocratica la Arianz, în partea de sud-vest a Capadociei, în vecinatatea cetatii Nazianz, unde familia sa avea proprietati, iar tatal sau era episcop. Mama sa, Nona, se trage dintr-o familie crestina, însa tatal sau era mai înainte în necredinta, fiind nascut de parinti necredinciosi, din tata elin si din maica evreica, si amândurora le urma în parte, atât cu ratacirea elineasca, cât si cu necredinta iudeilor, precum este credinta cea rea a ipsistarilor.

Mama Sfântului Grigorie, fericita Nona, era crestina drept-credincioasa, nascuta din parinti crestini, crescuta din scutece în­tru dreapta credinta si în frica de Dumnezeu, care este începutul întelepciunii. Ea era bine învatata iar prin judecatile lui Dumnezeu a fost însotita cu barbat necredincios, ca sa-l aduca si pe acela la sfânta credinta si sa se sfinteasca barbatul necredincios, dupa cuvân­tul apostolului, prin femeia credincioasa. Fericita Nona, sfatuind totdeauna pe barbatul sau cu cuvinte de Dumnezeu înteleptite si cu dinadinsul rugându-se lui Dumnezeu pentru dânsul, l-a dus la crestinatate. Cu ajutorul lui Dumnezeu, barbatul ei a avut o ve­denie în vis: cânta din Psalmii lui David, fara a le cunoaste. El nici nu stia cum sa se roage si nici nu voia aceasta. Iar cuvintele care se cântau de dânsul în vis erau acestea: „ Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: în casa Domnului vom merge". Cu cântarea aceea a simtit în inima o mare bucurie. Apoi, desteptându-se, se veselea si a spus sotiei sale. Iar ea întelegând ca singur Dumnezeu cheama pe barbatul ei la Sfânta Biserica, a început mai cu dinadinsul a-l învata credinta crestina si a-l povatui pe calea mântuirii.

 

Încrestinarea lui Grigorie, tatal Sfântului

 

Într-acea vreme, s-a întâmplat ca Sfântul Leontie, epis­copul Cezareei Capadociei, care mergea la sfântul sobor a toata lumea, cel din Niceea, sa vina în cetatea Nazianz. La acel sobor l-a dus Sfânta Nona pe barbatul ei. Deci, a fost botezat Grigorie chiar de mâinile arhiereului. Iar dupa primirea Sfântului Bo­tez, a început viata cea curata si placuta lui Dumnezeu, precum se cade crestinului celui adevarat si desavârsit. Atât de mult a sporit în dreapta credinta si în fapte bune, încât mai pe urma a fost ales episcop al scaunului vacant din cetatea Nazianzului. Cu un barbat ca acesta vietuind fericita Nona în cinstita însotire si dorind ca sa aiba copii de parte barbateasca, înalta rugaciuni cu dinadinsul Datatorului tuturor bunatatilor ca sa-i daruiasca macar un fiu, pe care l-a fagaduit mai înainte de zamislire sa-l dea spre slujba lui Dumnezeu, Care i l-a daruit. Iar Domnul, care face voia celor ce se tem de El si asculta rugaciunile lor, a împ­linit cererea dreptcredincioasei femei si în vis, prin descoperire dumnezeiasca, înainte i-a aratat pe pruncul ce avea sa se nasca dintr-ânsa. Si a vazut Nona înainte de nasterea fiului, ce fel va fi el, precum si numele ce-l va purta.

 

Nasterea Sfântului Grigorie Teologul

 

Deci, dupa o vreme, a nascut un copil, parte barbateasca, si l-a numit dupa numele tatalui sau, Grigorie, precum în vis i se înstiintase înainte. Apoi a adus multumire lui Dumnezeu si purtarii Lui de grija a încredintat pe pruncul cel nascut, daruindu-l lui Dumnezeu. Nu l-a botezat îndata, pentru ca era în acele vremuri un obicei, ca cei mai multi crestini sa amâne Botezul pâna la vârsta la care Hristos Domnul nostru s-a botezat în Iordan de la Ioan, adica pâna la 30 de ani. Mai pe urma însa acel obicei, pentru pricini bine socotite, a fost înlaturat de acest Sfânt Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu, de Sfântul Vasile cel Mare, de Sfântul Grigorie de Nyssa si de alti mari parinti. Deci, pruncul cel nascut, adica Sfântul Grigorie, nu a fost botezat îndata, ci dupa obiceiul cel vechi, ce era între crestini, s-a amânat botezul lui pâna la vârsta anilor Domnului nostru Hristos.

 

Crescut într-un mediu de înalta tinuta

 

Crescând pruncul în casa parintilor, când a venit la vârsta de copil, îndata a învatat carte si crescând cu anii, crestea si cu întelepciunea, pentru ca era, istet la minte, destept si sârguitor în învataturi, încât întrecea pe cei mai vârstnici decât el; caci nu îi erau împiedicare anii cei copilaresti la întelegerea lucrurilor pe care le învatau cei în vârsta. Iar obiceiul lui cel bun în copilarie se arata batrânesc, pentru ca jucariile si glumele copilaresti si tot felul de privelisti le-a urât cu totul, îndeletnicindu-se la cele mai bune, si mai vârtos la învatatura, cheltuindu-si vremea, nu în desertaciune. Si dupa ce a venit mai în vârsta, dreptcredincioasa maica îl învata dreapta credinta cu multe învataturi, spunându-i ca el este rod al rugaciunii, caci cu rugaciuni staruitoare l-a cerut de la Dumnezeu si ca, înainte de zamislire, l-a fagaduit la slujba Domnului.

 

Deci, bunul tânar punea cuvintele cele de la maica în ini­ma sa si i se lumina sufletul în credinta, în nadejde si în dragoste catre Hristos, adevaratul Dumnezeu. Iar întreaga întelepciune sufleteasca si curatia trupeasca a iubit-o foarte mult si si-a pus în gând ca sa-si pazeasca cu dinadinsul fecioria sa pâna la sfârsitul sau. Iar la aceasta a fost povatuit, pe de o parte de învataturile cele multe ale maicii sale iubite, iar pe de alta de o vedenie din vis ce i s-a aratat lui în anii tineretii, despre care singur mai pe urma a povestit.

 

Pentru ca, dormind odata, i se parea ca vede stând aproape de sine doua fecioare, îmbracate în haine albe, amândoua fru­moase la vedere, si amândoua de vârsta si de ani potrivite, însa neînfrumusetate cu podoabele cele din afara. Pentru ca nu cu aur, nici cu argint, nici cu margaritare, nici cu pietre de mare pret si margele scumpe, nici cu haine noi de matase, nici cu brâie de aur nu se împodobeau, nici nu se mândreau cu frumusetile fetei, nici cu potrivirea sprâncenelor, nici cu rasfirarea parului, nici cu altele de acestea, cu care fecioarele cele lumesti se sârguiesc a vâna ochii tinerilor, spre a fi placute acelora, ci cu haine albe curate fiind îmbracate si încinse cu cinste, având acoperite cu mahrame subtiri, nu numai capetele, ci si fetele lor, privind cu ochii în jos si rosindu-se cu obrajii de rusine fecioreasca. Apoi erau pline de curatenie, buzele erau ca floarea trandafirului rosu si cu tacere multa aratându-se. Iar el vazându-le, a simtit mare bucurie în inima sa si socotea ca nu sunt dintre pamânteni, ci din cei ce covârsesc firea omeneasca.

 

Acelea vazându-l ca se bucura foarte mult de vederea lor, l-au cuprins cu dragoste. Apoi, întrebându-le: „Cine sunteti si de unde ati venit?" Cea dintâi i-a spus ca este curatia, iar a doua s-a numit înfrânarea si spunea ca stau înaintea scaunului împaratului slavei Hristos si de frumusetile cerestilor fecioare se îndulcesc. Si-i zisera: „Fii de un gând cu noi, uneste mintea ta cu mintea noastra, ca pe tine stralucit sa te înaltam la cer, în lumina cea aleasa, si aproape de lumina cea Jura de moarte a Treimii sa te punem". Acestea zicându-i, s-au înaltat la cer, precum cu niste aripi zburând în sus. Iar tânarul Grigorie le petrecea cu ochiul plin de dragoste, pâna ce au intrat în cele ceresti, apoi desteptându-se, si-a simtit inima sa plina de negraita placere si veselie. Si dintr-acea vreme s-a aprins cu duhul, spre paza cea cu osârdie a fecioriei sale, pe care cu multa înfrânare se sârguia a o pazi, fugind de toata hrana dulce, de betii si de îmbuibari.

 

Dupa nasterea Sfântului Grigorie, fericita Nona a mai nascut si alt fiu, anume Chesarie, si o fiica, Gorgonia, pe care i-a crescut tot în dreapta credinta si învatatura cartii. Iar fericitul Grigorie vrând sa se deprinda desavârsit cu frumoasa vorbire retoriceasca, filosofia scolasticeasca, si cu toata întelepciunea elineasca cea din afara, s-a dus mai întâi în Cezareea Capadociei, si acolo petrecând cu cei mai alesi si mai învatati dascali, s-a deprins în putina vreme din destul la învataturi. Mai întâi ca era foarte istet la minte, si al doilea, avea multa sârguinta si s-a ostenit peste masura.

 

Iar dupa ce a stat multa vreme în Cezareea Capadociei, a plecat în Palestina, unde erau într-acea vreme vestite învataturi si avea acolo dascal pe Fespesie retorul. Apoi s-a dus în Alex­andria, adunând de la multi barbati comoara întelepciunii si cu întelepciunea îmbogatindu-se.

 

Dupa aceasta, vrând sa mearga în Atena s-a suit într-o corabie cu oameni necredinciosi. Plutind el pe noianul marii, s-a ridicat o mare furtuna, încât toti plângeau deznadajduindu-se de viata lor si de moartea cea trupeasca; atunci Grigorie temându-se de moartea cea sufleteasca, plângea, de vreme ce nu era botezat, ci era numai catehumen. Îsi aducea aminte de minu­nile lui Dumnezeu ce s-au facut demult cu trecerea lui Israil prin Marea Rosie, apoi de mântuirea proorocului Iona din pântecele chitului; si se ruga lui Dumnezeu cu tânguire, ca sa-i izbaveasca de înecare. Aceasta primejdie provenita din învaluirile marii, s-a descoperit parintilor lui în vis, care îndata stând la rugaciune, varsau lacrimi fierbinti catre Dumnezeu, cerând ajutor pentru fiul lor ce înota în mare.

 

Dumnezeu, pazind pe robul sau Grigorie spre folosul altora si pregatindu-l spre întarirea Bisericii, a îmblânzit acea salbatica învaluire, a certat furtuna si valurile si s-a facut liniste pe mare. Si toti cei din corabie, vazându-se mai presus de nadejde mântuiti de înecare si scapati ca din ghearele mortii, au preamarit pe Hristos Dumnezeu, pentru ca stiau, ca prin chemar­ea numelui Celui Atotputernic si cu rugaciunea lui Grigorie s-a alinat marea. Apoi, un tânar din cei ce împreuna pluteau, care era cunoscut si iubit de sfânt, a vazut noaptea, în vremea furtunii, pe maica lui Grigorie, fericita Nona, umblând pe mare, apucând corabia, când se afunda, si târând-o la uscat; si a spus la toti acea vedenie, dupa ce s-a facut alinare si toti au marturisit ca este ajutator Dumnezeul lui Grigorie; au multumit si au crezut în El. Tatal lui Grigorie, rugându-se în Nazianz pentru fiul sau Grigorie, iar dupa rugaciune adormind, i s-a aratat iarasi alta vedenie, si anume: a vazut un diavol pregatind pierzarea lui Grigorie pe mare, iar Grigorie l-a apucat cu mâinile si l-a biruit pe diavol. Dintr-aceasta vedenie a cunoscut tatal mântuirea lui Grigorie de înecare si a dat lui Dumnezeu multumire, împreuna cu sotia sa.

 

Grigorie, dupa aceea plutind fara primejdie, a ajuns la Ate­na, si acolo petrecând în învatatura cea din afara, a fost la toti de mirare, pentru ascutimea mintii sale si pentru viata cea plina de întelepciune. Apoi, nu dupa mult, a mers la Atena si Sfântul Vasile cel Mare, pentru învatatura întelepciunii. Si erau amân­doi, Grigorie si Vasile, adevarati prieteni si împreuna vietuitori. Una le era lor casa si hrana, unul le era duhul si aceleasi obi­ceiurile ca ale unor frati de o mama.

 

Deci, erau amândoi cinstiti în Atena, caci în putina vreme au întrecut pe dascalii lor si ucenicii s-au facut dascali dascalilor lor. În acel timp Constantiu, fiul marelui Constantin, împaratea peste Roma si peste greci (337-361), iar Iulian care mai pe urma a fost împarat (361-363) si departat de la Dumnezeu, învata cu ei filosofia, la Atena. De aceea, adeseori zicea Grigorie: „O! cât de mare rautate hraneste pamântul Romei si al grecilor!", pentru ca vedea mai înainte ceea ce avea sa se întâmple.

 

Prietenia cu Sfântul Vasile cel Mare

 

Deci, petrecând Grigorie si Vasile ani multi în Atena si trecând toata învatatura desavârsit, chiar si mai presus de toata întelepciunea atenienilor, Vasile   s-a dus în Egipt, la parintii insuflati, ca sa învete întelepciunea cea duhovniceasca. Iar Grigorie a fost tinut de atenieni prin rugaminte si putin dupa Vasile stând acolo, a auzit ca tatal lui a fost ales episcop în Nazianz.

 

Deci, nezabovind, s-a întors de acolo în patria tatalui sau, dupa treizeci de ani de la nasterea sa si a primit Sfântul Botez chiar din mâinile tatalui sau, dar voia ca îndata sa se lepede de lume, sa se duca în pustie. Însa oprit de tatal sau, a petrecut lânga dânsul, acasa. Si si-a pus rânduiala ca niciodata sa nu se jure, nici sa cheme numele lui Dumnezeu în desert, si a pazit aceasta pâna la sfârsitul vietii sale. Neîncetat statea la citirea dumnezeiestilor carti, apoi, în gândirea de Dumnezeu petrecând ziua si noaptea, de multe ori vedea pe Hristos în vedenie.

 

Hirotonia în preot

 

Dupa aceea, tatal sau cu sila l-a sfintit ca preot si voia sa-l faca episcop, dar Sfântul Grigorie neprimind o vrednicie si cin­ste ca aceea si linistea monahiceasca dorind-o, a fugit în taina si a mers la prietenul sau, Sfântul Vasile cel Mare, care si el era acum preot si avea în Pont o manastire cu o multime de monahi si care a scris din Pont catre Grigorie, cu dragoste chemându-l la sine. Deci, iarasi amândoi, ca mai înainte în Atena, au început a vietui împreuna, unul pe altul având ca model de fapte bune si unul altuia urmând. Deci, au scris împreuna pustnicescul asezamânt al monahilor, petrecând acolo Sfântul Grigorie cu Sfântul Vasile cel Mare, vreme îndelungata.

 

Murind Chesarie, fratele lui Grigorie, plângeau parintii foarte mult dupa dânsul. Atunci, tatal l-a rugat pe Grigorie cu lacrimi, îndemnându-l sa se întoarca la dânsul, sa-i ajute la batrânete. Fericitul Grigorie, pe de o parte voind a asculta de tatal sau, iar pe de alta, vazând nevoia Bisericii, caci atunci Bi­serica era tulburata de eresul lui Arie, de care si tatal lui Grigorie, fiindca era neînvatat, se vatamase în parte, a mers iarasi din Pont în Nazianz unde l-a ajutat pe batrânul sau tata în lucrurile bisericesti si în rânduielile casei, spunându-i despre ratacirea lui Arie si întarindu-l în dreapta credinta.

 

Dupa moartea împaratului Constantiu, fiul lui Constantin, luând împaratia Iulian, s-a împlinit despre dânsul proorocia lui Grigorie. Caci mare rautate a facut nelegiuitul acela, lepadându-se de Hristos si ridicând prigonire asupra Bisericii. Aceluia se împotrivea Sfântul Grigorie cu multe si întelepte scrisori ale sale, vazându-i ratacirea si pierzatoarea înselaciune idoleasca, precum si basmele elinesti cele mincinoase. Nu mult dupa aceea, murind acel rau calcator de lege, dupa dânsul a luat împaratia dreptcredinciosul crestin Iovian (363-364), timp în care iarasi a înflorit credinta lui Hristos.

 

Iar dupa Iovian, urmând la împaratie Valens arianul (364­378) si pe multi vatamându-i cu credinta cea rea, a tulburat Bi­serica lui Hristos. Însusi arhiepiscopul Eusebiu, fiind neiscusit în Scriptura cea dumnezeiasca, a început a se clatina cu mintea, îndoindu-se de dreapta credinta. Pentru aceasta, Sfântul Grigorie a scris catre dânsul, sfatuindu-l sa roage pe Sfântul Vasile cel Mare sa se întoarca din Pont în Cezareea, spre a fi ajutor împotri­va celor raucredinciosi. Deci, a scris Sfântului Vasile, sfatuindu-l prieteneste si rugându-l ca, nepomenind mânia cea mai dinainte a lui Eusebiu asupra lui, sa mearga în Cezareea si sa ajute ce­lor fara de ajutor, iar Biserica cea clatinata de arieni, iarasi sa o întareasca. Astfel, Sfântul Grigorie, facând pace între Eusebiu arhiepiscopul si Sfântul Vasile, prin scrisorile sale, a facut ca Sfântul Vasile cel Mare sa se întoarca în Cezareea Capadociei. Deci, îndata, prin venirea sa, arienii au fost rusinati, încât unii au tacut, iar altii au fugit. Arhiepiscopul Eusebiu s-a bucurat de ve­nirea Sfântului Vasile cel Mare si în dragoste cu dânsul vietuind, s-a sfârsit, iar în locul sau a fost ales si înscaunat, marele Vasile.

 

Iar cei raucredinciosi neîngaduind aceasta si cu zavistie pornindu-se, au facut ca cetatea Tiana sa se desparta de Cezareea pentru ca în Tiana era episcop Antim, care se fatarnicea ca este dreptcredincios, dar cu fapta era eretic.

 

Acela, împreuna cu alti episcopi de un gând cu sine, deosebindu-se de Vasile, s-a facut mitropolit al Tianei si a facut ca partea aceea a Capadociei sa se desparta în doua. S-au iscat astfel multe certuri pentru despartirea eparhiei. Vazând Sfântul Vasile ca din eparhia sa au fost luate câteva cetati si sate, a socotit astfel: era între Cezareea si Tiana o cetate mica, Sasima. În aceea Sfântul Vasile voia sa aseze noul scaun de episcopie si sa puna acolo un barbat dreptcredincios. Pentru ca nadajduia ca astfel sa potoleasca si certurile si sufletele multora întru dreapta credinta sa le pazeasca. Însa, neavând barbat iscusit, a trimis o scrisoare la Sfântul Grigorie prietenul sau, rugându-l sa primeasca dem­nitatea episcopala la scaunul cel din Sasima, deoarece nimeni nu era mai bun acolo sa întareasca dreapta credinta, precum era el.

 

Sfântul Grigorie i-a scris, nedorind acest lucru, dar Vasile scriind de multe ori catre dânsul si necâstigându-si dorirea, s-a sculat si a mers singur în cetatea Nazianz, unde, sfatuindu-se cu batrânul Grigorie, episcopul Nazianzului, adica cu tatal lui Grig-orie, au silit pe Grigorie, fiul, sa primeasca arhieria. Deci, a fost pus cu sila episcop al cetatii Sasima, de care lucru înstiintându-se Antim, mitropolitul Tianiei, care tragea Sasima spre hotarul sau, a dus acolo putere de oaste ca sa nu lase pe Grigorie la scaun si strajuia drumurile venirii lui. Sfântul Grigorie venind acolo si înstiintându-se despre rautatea lui Antim si despre puterea ostasilor, s-a dus într-o mânastire, unde slujea bolnavilor. Apoi s-a salasluit în pustie, la dorita lui liniste.

 

Dupa câtava vreme însa, iarasi prin parinteasca rugaciune s-a întors în Nazianz pentru ca parintii lui îmbatrânisera si le trebuia la batrânete ajutor de la dânsul, fiindca ei nu mai aveau alti fii, întrucât, Chesarie, celalalt fiu al lor, murise.

 

Asemenea si fiica Gorgonia. Astfel ca ramasese singur la parinti, ca o lumina a ochilor si nu era cu putinta ca sa nu asculte pe parintii lui, ci era dator sa le slujeasca la batrânetile lor, si apoi, sfârsindu-se ei, sa-i dea obisnuitei îngropari.

 

Întoarcerea în cetatea Nazianz

 

Întorcându-se iarasi Sfântul Grigorie din pustie în Nazianz, Grigorie, tatal lui, slabind acum cu batrânetea, a voit ca, în viata fiind, sa aseze pe fiul sau Grigorie ca episcop al Nazianzului. Iar el de grija pentru bisericestile rânduieli, nu se lepada, supunându-se la porunca tatalui sau, dar scaunul episcopiei nu voia nicidecum sa-l primeasca. "Nu este cu putinta mie, o! parinte, neplecat fiind tu din viata aceasta, ci fiind viu, ca sa primesc scaunul tau". Iar tatal nemaisuparându-l pentru luarea scaunului, ci nu­mai grija pentru Biserica punând asupra lui, i-a zis: "Viu fiind eu, o! fiul meu, sa fii toiag batrânetilor mele, iar dupa ducerea mea, vei face precum îti va fi placerea!"

 

Nu mult dupa aceasta s-a sfârsit Grigorie, episcopul Nazianzului, tatal Sfântului Grigorie, având pe scaunul episcopiei 45 de ani. Deci a vietuit 100 de ani de la nasterea sa, si a fost în­gropat cu cinste, venind si Sfântul Vasile cel Mare la îngroparea lui. Si a ramas între cei vii numai Nona, mama Sfântului Grigorie, prietenul lui Vasile; dar nu dupa multa vreme si aceasta s-a odihnit întru Domnul, asemenea fiind de o suta de ani.

 

Îngropând Sfântul Grigorie pe ai sai sfinti parinti, s-a usurat de grija pentru dânsii. Apoi, vrând sa scape si de tulbura­re, de vreme ce îl silea poporul ca, dupa tatal sau, el sa primeasca scaunul episcopiei, s-a dus în taina în Seleucia unde petrecea lânga biserica Sfintei celei dintâi Mucenite Tecla. De acolo, fiind chemat cu rugamintea prieteneasca a "marelui Vasile", a primit grija pentru casele de straini si de bolnite, întrucât Sfântul Vasile zidind case spre odihna celor ce nu aveau unde sa-si plece capul, aduna pe saraci si bolnavi, vaduvele, sarmanii si strainii acolo, si de hrana cea rânduita lor îngrijindu-se, a încredintat iubitului sau prieten grija pentru dânsii. Si era Sfântul Grigorie hranitorul saracilor, sprijinitorul bolnavilor si odihnitorul strainilor.

 

Într-acea vreme fiind tulburata Biserica lui Dumnezeu de erezia arienilor, înca de multi ani, ca o fiara cu noua capete, vatama pe multi. Iar acum se mai ivise si erezia lui Macedonie, hulitorul împotriva Sfântului Duh. Arienii marturiseau pe Tatal ca este Dumnezeu necreat, mai înainte de veci, iar pe Fiul creat, nu de o fiinta cu Tatal, iar macedonienii marturiseau pe Fiul în­tocmai cu Tatal si huleau pe Sfântul Duh, unii dintr-însii numindu-L a fi faptura, nu Dumnezeu, si nu-L preamareau pe El. Deci pe acestia îi numea Sfântul Grigorie semiarieni, ca cei ce cinsteau pe Fiul, iar pe Sfântul Duh nu-L cinsteau. Si se înmultea acea erezie mai mult în Constantinopol.

 

Biruind învataturile eretice

 

Apoi, cu sfatul de obste al Sfântului Vasile cel Mare si al altor multi credinciosi si episcopi, Sfântul Grigorie, ca un barbat întelept si puternic la cuvânt, a fost îndemnat sa mearga la Bizant pentru biruirea învataturii celei eretice si pentru apararea dog­melor celor drepte ale sfintei credinte. Dar mai înainte de a merge la Bizant, Sfântul Vasile cel Mare îmbolnavindu-se, s-a sfârsit; si asa s-a stins luminatorul a toata lumea, pentru care Sfântul Grigorie, plângând mult si cu cuvânt frumos cinstindu-l, a luat calea ce era înaintea lui si ajungând la Bizant, cetatea cea împarateasca, l-au primit dreptcredinciosii cu bucurie. Acolo a aflat Biserica lui Hristos împutinata si numarul credinciosilor lesne de numarat, de vreme ce, cea mai mare parte a cetatii se dusese pe urma ereziei si toate bisericile lui Dumnezeu cele mari si frumoase le tineau ereticii; numai una mica si veche, a Sfintei Anastasia, nebagata în seama de dânsii, era lasata dreptcredinciosilor.

 

Drept aceea, Sfântul Grigorie îndata înarmându-se îm­potriva ereticilor cu prastia cuvântului lui Dumnezeu - pre­cum odinioara David împotriva Filistenilor -, biruia întrebarile si dogmele lor, pe care le rupea ca pe niste pânze de paianjen. În toate zilele întorcea pe multi de la credinta cea rea catre dreapta credinta. Apoi, cu cuvintele cele întelepte si insuflate de Dumnezeu, în putina vreme a înmultit atât de mult Biserica lui Hristos, încât nu era cu putinta a se numara. Iar numarul ereticilor se împutina din zi în zi si se împlinea ceea ce se scrisese în Sfânta Scriptura despre casa lui David si a lui Saul: casa lui David se înalta si se întarea, iar casa lui Saul slabea.

 

Neîncetând rautatea arienilor si a macedonenilor, s-a ridicat un eretic nou din Siria, cu numele Apolinarie, care întelegea rau întruparea Domnului, propovaduind-o a fi neadevarata, ca si cum Hristos n-ar fi luat suflet, si ca în loc de suflet, avea dumnezeirea. Apoi, fiind bun vorbitor ereticul acela si iscusit în întelepciunea elineasca, pe multi a înselat cu erezia sa, iar ucenicii lui strabateau pamântul, vânând pe cei neînvatati si atragându-i la pierzare, ca cu o undita. Iar bunul nevoitor, Sfân­tul Grigorie, avea iarasi mare nevointa, luptându-se cu ereticii si cu cei cazuti din dreapta credinta, învatându-i, rugându-i, si pe unii pazindu-i în credinta, iar pe altii ridicându-i din cadere. Iar ucenicii lui Apolinarie, înconjurând poporul, cleveteau împotriva Sfântului Grigorie. Mereu semanând o clevetire ca aceea, a pornit pe popor spre mânie si rautate împotriva Sfân­tului Grigorie. Deci, cei ce nu puteau sa priceapa mestesugul cuvintelor eretice si sa înteleaga adâncul tainelor lui Hristos, lu­pii si ereticii erau crezuti si cinstiti, în locul pastorilor si bunilor învatatori, iar pastorul cel ce învata adevarul, se socotea ca un lup si eretic. Si facând gâlceava, aruncau pietre asupra sfântului, ca si altadata iudeii asupra Sfântului Întâiului Mucenic Stefan.

 

Dar neîndestulându-se cu rautatea lor, l-au prins ca fiarele si l-au adus înaintea judecatii eparhului cetatii, ca pe un tulburator si pricinuitor de gâlceava.

 

Dar sfântul, nefiind vinovat de nici o rautate, ci fiind blând si smerit cu inima, într-atâta primejdie si navalire de popor, zi­cea catre Dumnezeu: în numele Tau, Hristoase, de voi merge chiar prin mijlocul umbrei mortii, nu ma voi teme de rele, ca Tu cu mine esti. Iar eparhul stiindu-i nevinovatia si vazând rautatea omeneasca

 

cea nedreapta, l-a lasat liber si a iesit mucenicul fara rani si fara bataie, ca un purtator de cununa, fara lovituri, având totusi vointa sa patimeasca pentru Hristos.

 

Teologul sau Cuvântatorul de Dumnezeu

 

Cu nevointe ca acestea si cu lupta cea mare cu ereticii, stralucind Sfântul Grigorie, s-a facut cunoscut tuturor. Întelepciunea lui fiind slavita pretutindeni, a fost chemat de toata Sfânta Biserica cu un nume nou „Teologul", adica „Cuvântatorul de Dumnezeu", asemenea celui mai vechi cuvântator, adica Sfântului si iubitului Ioan, ucenic al lui Hristos. Aceasta numire de „Cuvântator de Dumnezeu", desi se da de obste tuturor celor mai mari învatatori si arhierei, pentru ca toti au predicat cu dreapta credinta Sfânta Treime, însa Sfântului Grigorie i s-a dat într-un chip mai ales, adica sa se numeasca „Cuvântator de Dumnezeu", spre semn de biruinta asupra acelor atât de mari si de multi eretici; si de atunci au început toti a-l chema „Cuvântator de Dumnezeu".

 

Deci, era foarte iubit de cei dreptcredinciosi si toata multimea voia sa-l aiba patriarh. Chiar si Petru, patriarhul Al­exandriei, care a luat scaunul dupa marele Atanasie, a scris acestui mare Sfânt Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu, încredintându-i scaunul cetatii lui Constantin (379-381) ca unui pastor vrednic si ca celui ce multe osteneli a suferit pentru Bi­serica lui Hristos. Dar îndata i s-a facut împiedicare de oamenii cei rai în acest chip.

 

Era în Constantinopol unul din filosofii elini, anume Maxim, de neam egiptean, mester în rautate, viclean si înselator. Acela venind la fericitul pastor Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu, a lepadat nedumnezeirea elineasca si fiind botezat, s-a unit cu Sfânta Biserica. Dar vietuia cu viclesug, acoperindu-se fatarniceste cu cucernicia, ca si cu o haina de oaie, iar înauntru era lup, lucru descoperit mai pe urma. Iar arhiereul lui Dumnezeu Grigorie, nestiindu-i viclesugul lui si întoarcerea de la pagânatate spre crestinatate socotind-o dreapta, l-a facut lo­cuitor sub un acoperamânt cu el. Însa, urmând lui Iuda, a gândit sa se departeze de parintele si învatatorul sau si sa ridice razboi asupra lui si luând ajutator al scornirii sale pe un prezbiter oare­care, netemator de Dumnezeu si iscusit a tese viclesuguri, a în­ceput cu viclesug a se îngriji în taina cum ar putea sa rapeasca scaunul patriarhiei Constantinopolului. Dar de vreme ce la un lucru ca acesta era trebuinta nu de putin aur, adica cu plata si cu daruri sa înduplece pe multi la împlinirea gândului sau, de aceea pentru aur se îngrijea mai întâi, si cu sporirea satanei si-a câstigat dorinta în acest chip.

 

A venit în Bizant un prezbiter din insula Tasos, aducând aur mult. Voia sa cumpere pentru o zidire oarecare lespezi de marmura care se aduceau de la Procones. Pe acela înselându-l cu mari fagaduinte, au luat aur destul, sa le ajunga pentru savârsirea viclesugului scornit si au trimis în taina la Alexan­dria multe si mari daruri lui Petru patriarhul, episcopilor si clericilor de lânga dânsul, rugându-l foarte mult sa-i trimita la Bizant pe episcopii sai si prin ei sa ridice pe Maxim la scaunul patriarhiei. Petru amagindu-se cu darurile, ca si cum ar fi uitat de scrisoarea sa mai înainte catre Sfântul Grigorie, s-a învoit îndata la rugamintea lor si nezabovind episcopii cei trimisi de dânsul, au venit din Egipt în Constantinopol, nespunând nimanui scopul lor, nici pastorului, nici clerului, nici la vreunul din boieri. Iar în vremea cântarii Utreniei, au intrat în biserica cu Maxim si voiau sa-l sfinteasca pe Maxim ca patriarh.

 

Înstiintându-se aceasta îndata la toti, degraba s-au adu­nat prezbiterii, clericii si popor mult, nu numai credinciosi, ci si eretici, pentru ca toti, mirându-se de acea rautate tainuta si de hirotonia cea fara de rânduiala s-au aprins de mânie si strigau contra episcopilor ce venisera, oprindu-i cu totul de la acel lucru nedrept cu adevarat. Iar ei cu rusine iesind din biserica au in­trat în casa unui om si acolo facând sfintirea cea fara de lege, au propovaduit pe Maxim ca patriarh al Constantinopolului (380-381), având ajutor pe unii din clerici si mireni, unii din greseala despartiti de Biserica, altii pentru plata, iar altii prin fagaduinta de daruri si de cinstire erau înselati. Iar cei mai multi si mai cinstiti aprinzându-se, defaimau cu negraite ocari pe Maxim dar si pe Sfântul Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu îl prihaneau ca a primit pe un om ca acela sa vietuiasca în casa cu dânsul si ca de prietenia sa l-a învrednicit.

 

Sfântul raspundea catre dânsii, zicând: "Nu va mâniati asupra mea, o! barbatilor, ca bine i-am facut aceluia, nevazându-i mai înainte rautatea lui; pentru ca nu suntem vinovati de aceasta, când nu cunoastem mai înainte rautatea cuiva. Pentru ca lucrul lui Dumnezeu este ca sa stie tainele omenesti cele dinauntru. Iar pe lânga aceasta, au nu prin lege ni se porunceste ca sa deschidem parinteste si cu drag­oste mila noastra, la cel ce vine? Caci, zice Domnul: Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afara. Mare lucru mi-a fost dat sa vad, caci de la elineasca închinare de idoli, Maxim a fost adus la Botez si în loc de slujitor al lui Heracles, s-a facut slujitor al Sfintei Treimi, si se arata îmbunatatit, desi cu fatarnicie, precum acum s-a vadit fatarnicia si rautatea lui; si nu este al nostru lucru ca sa cercetam tainele acestea; pentru ca nu intra în omenestile gândiri, nici stim ce va sa fie, fara numai când Dumnezeu ni le va descoperi. Noi numai la fata cautam, iar Dumnezeu în inima".

 

Cu niste cuvinte ca acestea potolindu-se poporul, cu mai multa dragoste s-a lipit de Sfântul Grigorie Cuvântatorul de Dumnezeu. Iar Maxim luându-si soborul episcopilor celor din Egipt, care-l pusesera arhiereu, s-a dus la dreptcredinciosul împarat Teodosie cel Mare (379-395), fiind el atunci cu oastea în Tesalonic, de care apropiindu-se, cerea scaunul Constantinopolului.

 

Dreptcredinciosul împarat, cu mare mânie si îngrozire a izgonit de la dânsul pe Maxim si pe episcopii care venisera cu dânsul. Si au plecat toti în Alexandria, unde Maxim a început a face rautate. Caci cu mult aur umplând mâinile clericilor Bi­sericii din Alexandria, cu îndrazneala si fara rusine zicea catre patriarhul Petru: "Sau sa mijlociti scaunul Constantinopolului sau, de nu, de la al tau nu ma voi departa". Si sapa groapa patriarhului prin viclene mestesugiri si ar fi savârsit rautatea sa, de nu s-ar fi înstiintat despre aceea eparhul Alexandriei. Acela temându-se sa nu se ridice vreo tulburare în popor, a izgonit cu necinste pe Maxim din cetatea Alexandria.

 

Sfântul Grigorie Cuvântatorul de Dumnezeu, fiind cu­prins în Bizant de o boala trupeasca, s-a lepadat de grija pen­tru ocârmuirea Bisericii Bizantului, voind sa se duca la casa sa parinteasca din Nazianz. Si a facut catre popor cuvântul cel de pe urma, învatând sa pazeasca credinta fara de prihanire si sa faca lucruri bune. Iar poporul întelegând ca vrea sa se duca, si-a ridicat glasul si toti plângeau, zicând cu o gura: "O! parinte, plecând de la noi, duci cu tine si pe Sfânta Treime; caci, fara de tine nu va fi întru aceasta cetate dreapta credinta".

La acest auz Sfântul Grigorie a parasit scopul sau si a fagaduit sa petreaca cu ei pâna ce va fi venirea episcopilor, pen­tru ca era asteptare ca, adunându-se episcopii sa aleaga la pa­triarhie un barbat vrednic. Deci, pe acela îl astepta sfântul, caci daca ar fi vazut pe scaun un pastor dreptcredincios putea sa se duca întru ale sale.

 

În vremea aceea, dreptcredinciosul împarat Teodosie avea razboi cu barbarii, pe care biruindu-i, a venit în Constantinopol cu bucurie. Atunci tineau Biserica cea soborniceasca arienii, având patriarh pe Demofil (370-379). Iar credinciosii aveau o biserica mica si veche, a Sfintei Anastasia. Deci, chemând împaratul pe Demofil, îl îndemna sa primeasca marturisirea cea dreapta, iar de nu, sa se departeze de la locul sau. Iar Demofil împietrit fiind cu inima, a preferat sa se lipseasca de scaun decât sa se lepede de credinta lui cea rea.

 

Atunci împaratul a dat Sfântului Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu si adunarii celei dreptcredincioase, soborniceasca biserica, pe care arienii de patruzeci de ani o tineau, cum si cele­lalte biserici. Si când arhiereul lui Dumnezeu a vrut sa intre în biserica cu clerul si poporul, multimea arienilor înarmându-se ca la razboi, stateau lânga biserica, oprind intrarea credinciosilor iar pe sfânt îl îngrozea cu moartea; apoi a momit un tânar îndraznet si voinic, ca, apropiindu-se în taina de Grigorie, sa-i înfiga sabia în pântece.

 

Atunci s-a facut tulburare si gâlceava de arieni. Cu adevarat ar fi facut acel rau sfântului, daca n-ar fi venit împaratul si n-ar fi dus singur în biserica pe sfântul arhiereu. Deci, poporul celor dreptcredinciosi, cu mare bucurie si veselie a înaltat glasuri de lauda si slava lui Dumnezeu, varsând lacrimi de bucurie, rid­icând si mâinile în sus, caci bisericile dupa atâtia ani, iarasi si-au dobândit a lor sfintenie. Iar catre împarat striga sa-l puna pe scaunul patriarhiei pe Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu. Iar sfântul neputând singur sa strige împotriva strigarii poporului caci nu avea tarie din pricina bolilor trupesti, a strigat printr­un oarecare cleric: "O! fiilor, acum este vremea de multumire si de lauda lui Dumnezeu, Unul în Treime, pentru ca ne-a ajutat, ca iarasi sa primim a noastra biserica; pentru aceasta acum sa preamarim bunatatea Lui cea multa; iar pentru scaunul patriarhiei, vom rândui mai pe urma alta vreme". Un raspuns ca acesta al arhiereului auzindu-l poporul, a încetat de a mai striga. Si dupa savârsirea Sfintei Liturghii, s-au dus laudându-L pe Dumnezeu, iar arienii au tacut rusinati.

 

Binecredinciosul împarat Teodosie, îl cinstea pe Sfântul Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu, ca pe un tata al sau. Dar el se ducea mai rar la împaratul, aducându-si aminte de cuvintele lui Solomon, care zic: „Rar adu-ti piciorul înauntru la prietenul tau, ca nu cumva saturându-se de tine, sa te urasca". Iar sârguinta sfân­tului era ca de-a pururea sa învete pe popor, sa cerceteze pe cei bolnavi si sa-i tamaduiasca, sa ajute napastuitilor, sa sprijineasca pe cei neputinciosi si sa-si curete turma sa de vatamarile eretice. Iesea uneori la sat, iubind linistea si tamaduind putin prin odihna bolile sale cele dese, ca trupul lui sa nu slabeasca de celelalte osteneli. Apoi, stapânind mari averi bisericesti, nici un ban nu si-a oprit siesi si nici nu cerceta pe iconomii bisericesti, cât au adunat si cât au cheltuit; pentru ca lucrul acela nu-l socotea ca este al episcopului, ci al boierilor. Pe toti îndemna sa-si pazeasca constiinta curata pentru Dumnezeu.

 

Apoi, slabind de ostenelile cele de-a pururea si de batrânete, s-a îmbolnavit odata si zacea la pat. De acest lucru înstiintându-se poporul, au venit sa-l cerceteze, iar el sezând în pat, întreba: "Ce voiti, fiilor? Care este pricina venirii voastre la mine?". Iar aceia, închinându-se, îi aduceau multumire pentru ostenelile lui cele multe, caci a curatat cetatea de erezii si a întors iarasi la dreapta credinta sfintele biserici, pe care de multi ani le tineau arienii. Dupa aceea îi ziceau: "Acum, o! parinte, de te vei duce la Dumnezeu, sa te rogi pentru turma ta, pentru binecredinciosul împarat si pentru toata Biserica". Dar sfântul spunându-le ca boala sa nu este spre moarte si învatându-i dupa obicei, i-a slobozit.

 

Iesind aceia, a ramas un tânar, care stând la picioarele sfântului, cu lacrimi si cu tânguire îl ruga, sa-i ierte greseala. Iar sfântul întrebându-l care este greseala lui, tânarul nu raspundea nimic, ci numai se tânguia si cerea iertare. Iar unul din cei ce sta înaintea lui a zis: „Acesta este ucenicul tau, oi parinte, care prin în­demnarea ereticeasca a vrut sa înfiga sabia în pântecele tau, dar Hristos te-a aparat; deci, acum iata se caieste si cere iertaciune".

 

Sfântul a zis tânarului: „Domnul nostru Iisus Hristos sa-ti fie milostiv, o! iubite, si sa-ti ierte greseala, dar de acum sa fii al nos­tru; lasa-ti eresul si apropie-te de Hristos Dumnezeu si slujeste Ace­luia cu credinta". Si astfel a liberat pe tânarul acela, de care lucru înstiintându-se toata cetatea si minunându-se de bunatatea lui, cu mai multa dragoste s-au aprins de dânsul.

 

Dupa aceasta, au început a se aduna episcopii în Bizant, pe de o parte pentru alegerea patriarhului cetatii împaratesti, iar pe de alta ca eresurile, prin al doilea sinod din toata lumea, sa le dea anatemei. Si adunându-se episcopi credinciosi, 150, printre care era începator Sfântul Meletie Antiohianul. Sfântul Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu, nevrând, fiind bolnav si plângând, a fost pus pe scaunul patriarhiei, rugându-l împaratul si tot poporul. Apoi nu multe zile trecând, Preasfintitul Meletie, patriarhul Antiohiei (360-381) îmbolnavindu-se, a trecut la Domnul.

 

Îndata au venit episcopii din Egipt si din Macedonia si nu îngaduiau asezarea lui Grigorie, de vreme ce fara de dânsii este ales, si ziceau ca nu dupa lege este punerea lui, ca nu de patriar­hul Alexandriei, ci de al Antiohiei este pus, pentru ca scaunul Al­exandriei, dupa al Romei era întâi, si pe acela trebuia sa se aseze patriarhul Constantinopolului. Deci, se facuse multa neîntelegere si gâlceava între episcopi, unii zicând ca dupa dreptate este pu­nerea lui Grigorie, iar altii împotrivindu-se.

 

Sfântul Grigorie, vazând cearta care era între episcopi pen­tru el, le-a tinut în sobor o cuvântare, zicând: „Eu, pastori sfintiti si cinstiti, n-am poftit sa am începatoria acestei Biserici a Constantinopolului; cu toate ca aceasta Biserica a crescut si s-a întarit cu ale mele sudori si osteneli, era destul sa daruiesc acelea lui Dumnezeu, si de la El sa astept rasplata; totusi dragostea turmei celei cuvântatoare si judecata arhiereilor cea de obste m-au silit sa primesc scaunul; acum însa aud pe multi ca nu ma voiesc pe mine. Deci, sa stiti, ca nu caut nici bogatii, nici scaun înalt si cinste si nici ca doresc a ma numi pa­triarh al Constantinopolului; iata, fara de mâhnire, voi iesi din episco­pie; iar voi sfatuiti-va si faceti cele placute voua; mie de mult îmi este placuta pustia, pentru ca cei ce ma lipsesc de scaun, nu ma lipsesc de Dumnezeu".

 

Zicând acestea, a iesit, lasând casa patriarhala si s-a salasluit într-una mica, care era departe de biserica, fugind de gâlceava si de întrebarile celor ce veneau la dânsul. Apoi, multi din popor alergând la dânsul, îl rugau sa se milostiveasca spre turma sa, sa n-o lase, caci a crescut-o si a înmultit-o cu atâtea osteneli si sudori. Si-i ziceau: „Da, oi parinte, darul tau iubitilor tai fii, pentru care multa vreme te-ai ostenit, daruieste noua si ramasita zilelor tale, ca dupa moartea ta, sa avem trupul tau noi cei ce suntem luminati prin învataturile tale". Iar sfântul, ca un parinte iubitor de fii, se înduiosa cu inima si nu stia ce sa faca; numai se ruga lui Dumnezeu, ca sa rânduiasca cum e mai bine pentru turma sa.

 

Adunându-se mai multi episcopi, si mai mare neunire si gâlceava facând, fericitul Grigorie, stând în mijlocul soboru­lui, a zis: „Barbati si împreuna pastori ai sfintei turme a lui Hristos! Urât si cu totul trist ar fi daca învatând pe altii pace, însiva sa ridicati razboi unii catre altii; caci pe altii învatati a se uni într-un cuget, iar voi însiva sunteti neuniti; deci, va rog pentru însasi Preasfânta si cea deofiinta Treime, sa va uniti unii cu altii în bine si cu pace, iar de sunt eu pricinuitor de dezbinare, nu sunt mai cinstit decât proorocul Iona, deci, aruncati-ma în mare si va înceta dintre voi furtuna tulburarilor; caci voiesc a patimi orice ati voi, desi sunt nevinovat, pentru unirea voastra într-un cuget. Din scaun scoateti-ma, din cetate goniti-ma, numai adevarul si pacea, precum zice Zaharia, iubiti-le; fiti sanatosi, sfinti pastori, si a pomeni ostenelile mele sa nu încetati".

 

Acestea zicându-le, ei s-au rusinat, umilindu-se de cele zise. Iar sfântul, iesind din sinod si gândind sa se întoarca în patria sa, s-a dus la împaratul, sa ceara voie a se duce întru ale sale, apoi i-a zis: "Pentru ale tale faceri de bine, pe care le-ai facut Bisericii, o! împarate, sa-ti rasplateasca Hristos, în ziua rasplatirii; iar darul pe care acum îl poftesc de la tine, preaputernicule stapâne, sa nu te îndoiesti a mi-l darui. Nu poftesc averi, nici ma rog pentru rudeni­ile mele, nici voiesc acoperamânturi de mult pret; ci doresc încetarea ostenelilor mele, ca sa înceteze si zavistia multora si sa aiba pace epis­copii, prin sârguinta ta; alineaza razboiul arhiereilor, cel ce ai potolit îndraznirea barbarilor; pe stapânirea ta cea purtatoare de biruinta s-o împodobesti prin aceasta, ca adica episcopii sa aiba pace si unire între ei; si o vor avea aceasta, de voi fi eu liberat la patria mea. Aceasta daruire o poftesc; acest dar desavârsit sa-l arati mie".

 

Deci, s-a minunat împaratul de cele graite de sfântul si a lacrimat. La fel si boierii cei ce erau cu împaratul, pentru ca toti erau cuprinsi de mare dragoste catre dânsul si nu voiau sa-l elibereze. Iar el pe de o parte punând înainte batrânetile si bo­lile cele de-a pururi, iar pe de alta dezbinarile cele ce se faceau pentru dânsul între episcopi, si mult rugând pe împarat, l-a înduplecat ca sa nu-l opreasca, ca celelalte zile ale vietii sale sa le savârseasca în pace, odihnindu-se putin de ostenelile cele multe. Deci, fiind eliberat, i-a sarutat pe toti si, pace dând oilor sale, iesea din cetate, tot poporul petrecându-l si cu mare tânguire plângând. Apoi, episcopii care iubeau pe Sfântul Grigorie si plângeau dupa dânsul au iesit din cetate, lasând soborul si s-au întors fiecare la locul sau, între care era Grigorie de Nyssa, fratele marelui Vasile, Amfilohie al Iconiului, Evloghie al Edesei, Eladie al Cezareei, Otreie al Melitinei si multi altii. Iar soborul cel ce a ramas în Constantinopol a pus pe scaunul acela pe Nectarie.

 

Sfântul Grigorie, Cuvântatorul de Dumnezeu, mergând în Capadocia, s-a salasluit în satul parintesc, care se numea Arianz, si se odihnea acolo, fiind foarte slab. Totusi nu înceta ostenelile cele pentru Dumnezeu, pentru ca aflându-si patria sa, Nazianzul, vatamata de erezia lui Apolinarie, a curatit-o prin multe sfatuiri si scrisori. Si fiind rugat de cetateni ca sa primeasca scaunul cel parintesc, n-a voit, ci pe un preot oarecare, anume Eulalie, barbat drept-credincios si îmbunatatit, l-a pus episcop; iar el se linistea în satul Arianz, unde vietuind câtva vreme, si multe scrieri folositoare lasând, întru adânci batrânete a trecut la viata cea neîmbatrânita, în 25 de zile ale lunii ianuarie, si a fost îngropat cu cinste în cetatea Nazianz. Dupa multi ani, cinstitele lui moaste le-a mutat dreptcredinciosul împarat Constantin VII Porfirogenetul (913-959) din Nazianz în Constantinopol si le-a pus în biserica Sfintilor Apostoli, spre ajutorul si apararea cetatii si spre marirea lui Hristos Dumnezeu, Celui împreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh slavit, în veci.

 

(Sinaxarul Sfintilor Capadocieni, Editura Cuvântul Vietii, Bucuresti, 2009)

 

Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul

 

Dupa obisnuitul început, se zice:

 

Condacul 1


Pe marele Ierarh si aparator al Sfintei Treimi, veniti toti cu duhovnicesti laude sa-l fericim si din izvorul învataturilor lui luând cuvinte de lauda, sa-i cântam asa: Bucura-te, Cuvântatorule de Dumnezeu Grigorie!

 

Icosul 1

Astazi darul cel în trei lumini al Prea Sfintei Treimi sa ne lumineze pe noi, vrednice cântari de lauda sa aducem la pomenirea slavitului, îndreptatorului si învatatorului dreptei credinte, zicând:


Bucura-te, tainuitorul Sfintei Treimi;
Bucura-te, slujitorul cerescului Împarat;
Bucura-te, întarirea pravoslavei;
Bucura-te, steaua Bisericii prea luminata;
Bucura-te, luceafar ceresc stralucitor;
Bucura-te, împartitor de Mir duhovnicesc;
Bucura-te, luminatorul cel din Treime al Arhiereilor;
Bucura-te, prieten iubit al marelui Vasile;
Bucura-te, odrasla sfânta, din slaviti parinti nascut;
Bucura-te, credincioasa sluga a lui Hristos;
Bucura-te, odor sfânt si prea frumos;
Bucura-te, ca Sfânta Treime lacas în inima ta a facut;
Bucura-te, Cuvântatorule de Dumnezeu Grigorie!

 

Condacul al 2-lea

Catre tine alergând popoarele si din învataturile tale cunoscând adevarata cale catre cer, aseaza în lumina Sfintei Treimi pe cei ce cu frica si dragoste curata cânta: Aliluia!

 

Icosul al 2-lea

Curatenia si înfrânarea iubind, asa cum ai vazut în vedenie ca cele doua fecioare cinstite s-au numit pe ele, si de la acelea ai învatat viata cea fara de prihana, pentru care noi te cinstim asa:


Bucura-te, pastor al fecioriei;
Bucura-te, iubitor al înfrânarii;
Bucura-te, cinstitor al pustniciei;
Bucura-te, îndemnator al milosteniei;
Bucura-te, cel ce cu sabia înfrânarii tai patimile;
Bucura-te, ca pe oile tale la pasunea cea a faptelor bune le-ai povatuit;
Bucura-te, ca din întunericul iadului le-ai mântuit;
Bucura-te, ca din izvorul ostenelilor tale turma ta o ai adapat;
Bucura-te, ca pilda te-ai facut prin lumina faptelor bune;
Bucura-te, ca smerenia lui Hristos ai urmat;
Bucura-te, ca sarcina cea usoara a lui Hristos tu întâi ai purtat;
Bucura-te, ca apoi altora o ai aratat;
Bucura-te, ca prin sudorile si ostenelile tale Biserica lui Hristos ai curatat;
Bucura-te, Cuvântatorule de Dumnezeu, Grigorie!

 

Condacul a 3-lea

Blând fiind la obicei din pruncie, batrân s-a aratat, departându-se de la privelistile si petrecerile desertaciunilor lumesti, si bunacuviinta de la maica sa învatându-se, în Biserica lui Dumnezeu ziua si noaptea slavoslovea cântând: Aliluia!

 

Icosul al 3-lea

Plin fiind de darul Sfântului Duh ai gonit eresul cel viclean al lui Machedonie, hulitorul Sfântului Duh, si rusinat l-ai departat de la Biserica, iar pe cei dreptcredinciosi întarindu-i, pe cei rataciti întorcându-i, i-ai sfintit cu pecetea Duhului Sfânt, iar ei fiind luminati cântau:


Bucura-te, pastorul cel bun;
Bucura-te, gonitorul eresurilor;
Bucura-te, ca ai rusinat pe Machedonie;
Bucura-te, ca ai sfarâmat trâmbita eresurilor lui;
Bucura-te, cale neratacita celor drept-credinciosi;
Bucura-te, luminat propovaduitor al sfintei credinte;
Bucura-te, cu Marele Vasile împreuna lucrator;
Bucura-te, pom înflorit în casa Domnului;
Bucura-te, al eresurilor surpator;
Bucura-te, al Darurilor lui Hristos împartitor;
Bucura-te, al credinciosilor aparator;
Bucura-te, al tuturor cald folositor;
Bucura-te, Cuvântatorule de Dumnezeu, Grigorie!

 

Condacul al 4-lea

Iubitorul de oameni Iisus, care a îmbracat cu putere de sus pe Apostolii Sai în Ierusalim, ti-a dat tie putere tare asupra duhurilor si eresurilor ca sa le gonesti si Biserica Sa cea sfânta si ca o mireasa împodobita sa o aduci Lui, cântând: Aliluia!

 

Icosul al 4-lea

Vifor mare si strain eres având Apolinarie, care rau întelegea întruparea Domnului, pe toti tragându-i la pieire, l-ai gonit departe de turma ta, si dogma întruparii Cuvântului lui Dumnezeu întarind-o propovaduia-I pe Cel nascut din Fecioara, iar pe tine cinstindu-te zicem:


Bucura-te, luminatorul nostru;
Bucura-te, raza mântuirii noastre;
Bucura-te, pazitor al dreptei credinte;
Bucura-te, sfesnic cu lumina de aur;
Bucura-te, podoaba Arhiereilor;
Bucura-te, a Bisericii bucurie si pace;
Bucura-te, piatra nesfarâmata;
Bucura-te, turn neclintit al Bisericii;
Bucura-te, cetate tare împotriva vrajmasilor;
Bucura-te, arma asupra patimilor;
Bucura-te, minte cinstita;
Bucura-te, vas curat al darurilor Domnului;
Bucura-te, Cuvântatorule de Dumnezeu, Grigorie!

 

Condacul al 5-lea

Vazând vicleanul vrajmas odihna Bisericii a izvorât asupra ta ispite, necazuri si izgoniri, iar tu cu darul lui Hristos ai vadit mestesugirile celui mester în rautate, si ca un biruitor cântai: Aliluia!

 

Icosul al 5-lea

Întelegând poporul de ducerea ta de la dânsii, au ridicat glasuri de plângeri zicând: O! Parinte! Ducându-te de la noi, duci cu tine si Sfânta Treime si va iesi din Cetate binecuvântarea. Si socotindu-se ei sarmani, ziceau asa:


Bucura-te, hranitorul saracilor;
Bucura-te, slujitorul bolnavilor;
Bucura-te, odihna strainilor;
Bucura-te, mângâierea batrânilor;
Bucura-te, ajutorul necajitilor;
Bucura-te, izbavitorul napastuitilor;
Bucura-te, viteazule biruitor;
Bucura-te, curatitorul eresurilor;
Bucura-te, al plevelor eresuri curatitor;
Bucura-te, arzator cu duhul în slujba lui Dumnezeu;
Bucura-te, scara care ne sui pe toti la ceruri;
Bucura-te, cel ce cu parinteasca dragoste ai deschis mila la toti cei ce au venit la tine;
Bucura-te, Cuvântatorule de Dumnezeu, Grigorie!

 

Condacul al 6-lea

Minunat între Ierarhi te-ai aratat, ca gura ta ca o prastie a gonit toate eresurile si toate mestesugirile viclene le-ai smuls din inimile credinciosilor, pentru aceasta Biserica împreuna cu dânsii cânta: Aliluia!

 

Icosul al 6-lea

Ritorii cei prea întelepti n-au putut sta împotriva cuvintelor tale celor arzatoare, când ai aratat în Biserica taina întruparii Fiului lui Dumnezeu, iar noi bucurându-ne cântam:


Bucura-te, cap sfintit;
Bucura-te, minte zburatoare în sferele ceresti;
Bucura-te, ochi neadormit;
Bucura-te, ostas nebiruit;
Bucura-te, vorbitorule cu îngerii;
Bucura-te, petrecatorule cu Apostolii;
Bucura-te, dantuitorule cu Mucenicii;
Bucura-te, lucrator cu Marturisitorii;
Bucura-te, al pocaitilor mântuitor;
Bucura-te, al gresitilor îndreptator;
Bucura-te, hranitor duhovnicesc;
Bucura-te, ostenitor netrupesc;
Bucura-te, Cuvântatorule de Dumnezeu, Grigorie!

 

Condacul al 7-lea


Dumnezeiasca vestire a cuvintelor tale a înconjurat pamântul ca un fulger învatând pe toti, Treimii întru unime si unimii întru Treime sa ne închinam cântând: Aliluia!

 

Icosul al 7-lea

Dorind întelepciunea cea de sus, Cel Atotputernic ti-a dat cununa darurilor si frumusetea cuvintelor ti-a adaugat. Deci, noi luând din cuvintele tale aducem tie aceasta cântare:


Bucura-te, soare luminos;
Bucura-te, vazator al tainelor lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca împreuna cu Mucenicii ai marturisit;
Bucura-te, ca împreuna cu Cuviosii pe Hristos ai marit;
Bucura-te, ca cele sapte soboare cu cuvintele tale s-au întarit;
Bucura-te, sabie de foc care tai eresurile;
Bucura-te, bisturiu care curati ranile nevindecate;
Bucura-te, chezasul pacatosilor spre mântuire;
Bucura-te, ca din raza Sfântului Duh ai luat lumina;
Bucura-te, ca în cetatea Arhiereilor luminezi ca un luceafar;
Bucura-te. prietenul cel bun al Marelui Vasile;
Bucura-te, ca amândoi adânci învataturi ati lasat în lume;
Bucura-te, Cuvântatorule de Dumnezeu Grigorie!

 

Condacul al 8-lea

Toata cântarea ce se aduce pomenirii tale nu poate aduce multumirea cuvenita pentru cele multe si frumoase osteneli cu care ai împodobit Biserica, iar turmei tale mântuire ai lasat, pentru care îti cântam: Aliluia!


Icosul al 8-lea

Bogat fiind de întelepciune si frumos graitor, ai varsat pe pamânt samânta cea buna a Sfintelor Scripturi, pentru aceasta noi cinstim pomenirea ta zicând:


Bucura-te, prea întelepte;
Bucura-te, prea fericite;
Bucura-te, Arhiereule cinstite;
Bucura-te, podoaba Bisericii;
Bucura-te, gura cereasca;
Bucura-te, minte apostoleasca;
Bucura-te, odrasla sfânta;
Bucura-te, sluga credincioasa a lui Hristos;
Bucura-te, vazator al tainelor dumnezeiesti;
Bucura-te, teologule prea dulce;
Bucura-te, mijlocitor catre Dumnezeu;
Bucura-te, parintele Bisericii;
Bucura-te, Cuvântatorule de Dumnezeu, Grigorie!

 

Condacul al 9-lea

Cu totul fiind unit cu raza Duhului, tu sfintite parinte afara de lume ai vietuit, si acum întru slava Tatalui si Fiului si Sfântului Duh luminat fiind, veselindu-ne cântare îti aducem: Aliluia!

 

Icosul al 9-lea

Sfârsindu-ti calatoria vietii in multe osteneli si necazuri, te-ai mutat catre Domnul. Deci, ca un prieten al Sfintei Treimi, fa rugaciune pentru noi care îti cântam:


Bucura-te, ca mare dogmatic ai fost pentru Sfânta Treime;
Bucura-te, cel ce ai învatat ca Duhul de la Tatal purcede;
Bucura-te, ca împreuna cu Tatal si cu Fiul, o Treime singura stapânitoare ai aratat;
Bucura-te, lucrator al tainei Mântuitorului;
Bucura-te, cântator al slujbei Bisericii;
Bucura-te, catre popor frumos graitor;
Bucura-te, primitorul Sfântului Duh;
Bucura-te, ca ai învatat întocmirea fiintei si a firii;
Bucura-te, ca teolog al Treimii te-ai aratat;
Bucura-te, cel ce prin cuvintele tale, izvor si dulceata Bisericii ai ramas;
Bucura-te, cel ce cu osârdie sufletul tau ti-ai pus pentru noi;
Bucura-te, ca pe cel rau l-ai surpat;
Bucura-te, Cuvântatorule de Dumnezeu, Grigorie!

 

Condacul al 10-lea

"Cuvântul lui Dumnezeu cel slavit de îngerestile cântari pentru noi a saraci bine a voit", a spus marele Ierarh popoarelor, "si Fiul cel nascut din Fecioara, ne-a învatat a cânta: Aliluia!"

 

Icosul al 10-lea

Sagetile ereticilor cele aprinse în chipul vapaii stinge-le cu sfintele tale rugaciuni, ca mântuiti fiind sa te cinstim cu laude ca acestea:


Bucura-te, odor sfânt al Bisericii;
Bucura-te, tainuitorule de cele ceresti;
Bucura-te, ca pomenirea ta este plina de veselie;
Bucura-te, ca ai fost plin de dumnezeiesc dar;
Bucura-te, ca îndumnezeit te-ai facut;
Bucura-te, ca înfricosate taine Dumnezeu ti-a descoperit;
Bucura-te, caci Cuvântul Tatalui, Taina Întruparii Sale ti-a descoperit;
Bucura-te,ca teologia prin îngerul Sau te-a învatat;
Bucura-te, ca podoaba Bisericii te-ai aratat;
Bucura-te, ca acum slava lui Dumnezeu ai dobândit;
Bucura-te, ca pamântul cel întelenit purtator de flori l-ai aratat;
Bucura-te, ca dar sfintit din buzele tale ai varsat;
Bucura-te, Cuvântatorule de Dumnezeu, Grigorie!

 

Condacul al 11-lea

Luminata avându-ti mintea cu nemasurata pustie, curata de toata grija pamânteasca o ai pazit, si strabatând adâncurile Duhului întru veselie te bucuri acum cântând: Aliluia!

 

Icosul al 11-lea

Cu dumnezeiasca si mai presus de fire putere ai învatat Ierarhe Grigorie pe toti luminându-ne si învatându-ne a cânta asa:


Bucura-te, Grigorie podoaba Arhiereilor;
Bucura-te, a Scripturii celei vechi limpede tâlcuitor;
Bucura-te, al Testamentului Nou frumos graitor;
Bucura-te, al Treimii aparator;
Bucura-te, al Dogmelor descoperitor;
Bucura-te, al dumnezeiestilor taine învatator;
Bucura-te, al bolnavilor tamaduitor;
Bucura-te, al scârbitilor mângâietor;
Bucura-te, al napastuitilor izbavitor;
Bucura-te, al celor din ispite ajutor;
Bucura-te, al celor din închisori cercetator;
Bucura-te, al celor gresiti lesne iertator,
Bucura-te, Cuvântatorule de Dumnezeu Grigorie!

 

Condacul al 12-lea

 

Laudam întelepciunea ta, cinstim o-stenelile tale, cântam pomenirea ta, întru care Biserica cu cântari împodobindu-se, împreuna cu poporul cel luminat prin învataturile tale cu multumire cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 12-lea

Cu bucurie cânta cetele ceresti întâmpinându-te, primindu-te, si închinându-te, Sfintei Treimi: "intra întru bucuria Domnului tau ai auzit". Auzi-ne si pe noi care te rugam sa faci rugaciune pentru toata lumea, ca sa se pazeasca Biserica de nevoi si de eresuri, ca pazite fiind cu darul lui Dumnezeu sa-ti cântam tie:


Bucura-te, singur pazitor al legilor tale;
Bucura-te, zid de aparare al Bisericii;
Bucura-te, liman lin celor învaluiti în necunostinta;
Bucura-te, ca tuturor ai deschis usa mântuirii;
Bucura-te, ca luminos ai aratat calea cea dreapta;
Bucura-te, ca ne duci de mâna pe toti spre cer;
Bucura-te, al nostru folositor;
Bucura-te, grabnic ajutator;
Bucura-te, ca tuturor te-ai facut ascultator, ca pe toate sa le dobândesti;
Bucura-te, al oilor tale bun pastor;
Bucura-te, al sufletelor noastre mântuitor;
Bucura-te, al trupurilor noastre ajutator;
Bucura-te, Cuvântatorule de Dumnezeu, Grigorie!

 

Condacul al 13-lea

O, preaîntelepte Ierarhe Grigorie, primeste, aceasta putina rugaciune de multumire a noastra si o du la tronul dumnezeirii si cere de acolo pace lumii si unire Bisericii, ca paziti fiind în pace, cu multumire împreuna cu tine lui Dumnezeu sa-i cântam: Aliluia! (de trei ori)

 

Se zice din nou:
Icosul 1


Astazi darul cel în trei lumini al Prea Sfintei Treimi sa ne lumineze pe noi, vrednice cântari de lauda sa aducem la pomenirea slavitului, îndreptatorului si învatatorului dreptei credinte, zicând:


Bucura-te, tainuitorul Sfintei Treimi;
Bucura-te, slujitorul cerescului Împarat;
Bucura-te, întarirea pravoslavei;
Bucura-te, steaua Bisericii prea luminata;
Bucura-te, luceafar ceresc stralucitor;
Bucura-te, împartitor de Mir duhovnicesc;
Bucura-te, luminatorul cel din Treime al Arhiereilor;
Bucura-te, prieten iubit al marelui Vasile;
Bucura-te, odrasla sfânta, din slaviti parinti nascut;
Bucura-te, credincioasa sluga a lui Hristos;
Bucura-te, odor sfânt si prea frumos;
Bucura-te, ca Sfânta Treime lacas în inima ta a facut;
Bucura-te, Cuvântatorule de Dumnezeu Grigorie!

 

Condacul 1

Pe marele Ierarh si aparator al Sfintei Treimi, veniti toti cu duhovnicesti laude sa-l fericim si din izvorul învataturilor Iui luând cuvinte de lauda, sa-i cântam asa: Bucura-te, Cuvântatorule de Dumnezeu Grigorie!

Site realizat cu sprijinul Protoieriei Ploiesti si Parohiei Zlatari - Bucuresti

Un proiect dezvoltat de Primespace